Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, la finalul reuniunii informale a Consiliului European, că trecerea României la moneda euro ar aduce beneficii semnificative economiei, în special companiilor româneşti, prin creşterea productivităţii şi a salariilor.
Şeful statului a subliniat că o integrare mai profundă în economia zonei euro ar facilita extinderea firmelor pe pieţe mai largi, ceea ce ar avea efecte directe asupra performanţei acestora.
„Trecerea României la euro e benefică în sensul că, cu cât economia ta este mai integrată într-o economie care permite firme care se desfăşoară pe spaţii mai largi, cu atât firmele alea vor fi mai productive, cu atât salariile pe care aceste firme le vor plăti vor fi mai mari”, a declarat Nicuşor Dan.
Preşedintele a amintit însă că aderarea la zona euro presupune îndeplinirea unor criterii clare, în special în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi nivelul datoriei publice. România trebuie să respecte indicatorii stabiliţi prin criteriile de convergenţă de la Maastricht pentru a putea face pasul către moneda unică europeană.
„Condiţiile sunt cele pe care le cunoaştem”, a precizat şeful statului, referindu-se la necesitatea reducerii deficitului bugetar şi menţinerii datoriei publice în limite sustenabile.
Potrivit preşedintelui, România îşi propune să atingă aceşti indicatori într-un interval de trei până la patru ani. Obiectivul presupune, însă, o disciplină fiscală mai riguroasă şi reforme structurale care să consolideze stabilitatea economică.