Menu
RSS
Marcel Ciolacu, mesaj despre democrație și drepturile omului, de ziua SUA

Marcel Ciolacu, mesaj despre democr…

"Anul acesta sărbătorim 1...

ANP desfășoară controale sâmbătă și duminică în 26 de penitenciare din țară

ANP desfășoară controale sâmbătă și…

„Pentru asigurarea unui m...

Încă patru cadre medicale de la Spitalul Județean Galați, infectate cu COVID-19. Bilanțul ajunge la 15

Încă patru cadre medicale de la Spi…

Crește numărul cadrelor m...

Concediile medicale emise de medicii specialiști nu mai trebuie vizate de medicul de familie

Concediile medicale emise de medici…

Potrivit Ordinului MS și ...

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu: "Guvernul PNL știe doar să fure și să risipească"

Preşedintele interimar al PSD, Marc…

"Guvernul PNL știe doar s...

PSD: "Refuzul PNL de a majora pensiile cu 40% lovește nivelul de trai al vârstnicilor"

PSD: "Refuzul PNL de a majora …

"Coșul zilnic al pensiona...

Lionel Messi pare tentat să se despartă de Barcelona

Lionel Messi pare tentat să se desp…

Agenţia Reuters informeaz...

„Divorţ” Sebastian Vettel - Ferrari

„Divorţ” Sebastian Vettel - Ferrari

 Agenţia AFP informe...

Se redeschid restaurantele. În interior vor fi impuse numeroase reguli

Se redeschid restaurantele. În inte…

Reprezentanții proprietar...

Unde sunt amplasate punctele de prim ajutor în Galați, pe perioada caniculei

Unde sunt amplasate punctele de pri…

Mai multe puncte de prim ...

Prev Next

4 ani în fruntea județului Galați. Președintele Costel Fotea și-a prezentat bilanțul Recomandat

4 ani în fruntea județului Galați. Președintele Costel Fotea și-a prezentat bilanțul

Costel Fotea a fost învestit în funcția de preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi pe 27 iunie 2016. De atunci în județ au fost făcute investiții record de aproape 1,5 miliarde lei. Cei mai mulți bani au venit din finanțări europene atrase de specialiștii CJ. Investițiile fără precedent au vizat sănătatea, infrastructura, cultura, mediul și agrementul, conform bilanțului făcut de Costel Fotea la 4 ani de mandat.

„Dragi gălăţeni,

Astăzi se împlinesc patru ani de când sunt #angajat la #judeţ. Pe 27 iunie 2016, am fost învestit preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi.

Este o mare #onoare şi o responsabilitate uriaşă să reprezint interesele dumneavoastră şi să arătăm că, împreună, cu multă muncă, ambiţie şi seriozitate, şi noi, gălăţenii, putem construi și realiza investiții importante în beneficiul comunității.

Acum, după patru ani, putem spune că, la Galaţi, Consiliul Judeţean are #investiţii de aproape 1,5 miliarde de lei, din care peste 1,1 miliarde de lei sunt fonduri europene.

Nu am ratat nicio axă de finanţare şi am investit cu prioritate în sănătate, infrastructură rutieră, cultură, mediu şi agrement. Investim în Galați, pentru cetățeni, și creăm locuri de muncă prin proiectele noastre.

Investim peste 300 de milioane de lei pentru sănătatea gălăţenilor, pentru condiţii mai bune în spitale şi pentru tratamente moderne, la fel ca-n marile centre medicale din ţară. Avem deja unul dintre cele mai performante Centre de Tratare a Cancerului, dotat cu accelerator liniar de particule, facem tromboliză pentru cei care au suferit accidente vasculare cerebrale, lucrăm pentru a putea monta stenturi în caz de infarct miocardic, ne pregătim să deschidem un Centru de Excelenţă pentru Tratarea Cancerului de Piele, am inaugurat Centrul pentru Bolnavii cu Alzheimer, schimbăm faţa Spitalului Judeţean, modernizăm secţiile medicale, construim spital nou la Boli Infecţioase şi Găneşti. Sănătatea a fost, este şi va fi prioritatea mea!

Acum patru ani, mi-am propus modernizarea a cel puţin 150 de km de drum judeţean. Astăzi, am finalizat sau sunt în plin proces de modernizare aproape 350 de km de drum. Nu e vorba doar de asfaltare, ci de lucrări ample care includ şi consolidarea drumului, lărgirea părţii carosabile şi amenajarea de trotuare sau piste de bicicletă. Şi nu ne oprim aici. Lucrăm deja la noi investiţii pe drumurile judeţene şi, bineînțeles, la cel mai important proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani – modernizarea Drumului de Centură.

Nu am uitat niciun moment de rolul esențial pe care cultura îl are în comunitate. Iar Galaţiul are ce să arate şi cu ce să se laude din acest punct de vedere. În ultimii 30 de ani, în România nu s-a construit niciun muzeu de artă vizuală. Se întâmplă acum la Galaţi. Am finalizat mai mult de jumătate din ceea ce va fi cea mai modernă şi mai frumoasă casă a artelor vizuale din România. În plus, la Galaţi, construim o spectaculoasă seră de plante exotice şi ne pregătim să amenajăm un Parc de Aventură în Pădurea Gârboavele.

Tot la Galaţi, investim, în premieră naţională, în cel mai modern şi mai performant sistem de management al deşeurilor. Este un proiect unic în ţară, pentru care am semnat un contract de finanţare pe fonduri europene de peste 100 de milioane de euro.

Toate aceste investiţii arată că şi noi putem, că şi la Galaţi se pot face lucruri mari. Da, e adevărat că mai sunt multe de făcut, însă cred cu tărie că deja suntem martorii unei schimbări în bine. Da, este adevărat că uneori lucrurile nu ies chiar aşa cum ne-am dori, că mai sunt şi obstacole, însă nu am renunţat şi nu renunţăm până când rezultatele nu sunt cele pe care le aşteptăm cu toții.

Nimic din toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără munca echipei de la Consiliul Județean, fără implicarea și sprijinul consilierilor județeni și fără colaborarea partenerilor noștri – instituții publice, agenți economici și mass-media.

Închei prin a mulţumi tuturor gălăţenilor pentru încrederea acordată! Al dumneavoastră, Costel Fotea.”

Sursa:Facebook

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus
Info for bonus Review William Hill here.

Taguri