Ploaia torențială de joi seară a produs mai multe probleme în localitățile Măstăcani și Foltești din județul Galați. Un drum județean a fost inundat, mai multe locuințe au rămas fără energie electrică, iar un tren de pasageri a rămas în gara din Foltești.
„În urma vizitei avute la fața locului, am constatat că drumul județean 242 a fost inundat, iar drumul național 26 a avut depuneri de aluviuni, aceste lucruri îngreunând circulația. O zonă aflată în perimetrul satului Chiraftei a rămas fără energie electrică. În plus, un tren de pasageri a rămas în gara din Foltești. S-a intervenit cu rapiditate pentru a soluționa aceste situații, însă ne menținem atenția asupra consecințelor ce ar putea fi generate de fenomenele meteorologice periculoase.”, a anunțat prefectul Gabriel Avramescu, pe Facebook.
Incidentul a fost anunțat și de Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. „Din cauza aluviunilor acumulate pe calea ferată, traficul feroviar este întrerupt pe secția de cale ferată 705, la kilometrul feroviar 37+600 de metri, loc. Foltești, județul Galați. Un tren de călători, care circulă pe relația Târgu Bujor – Galați, s-a oprit în linie curentă și nu-și poate continua deplasarea. Nu sunt persoane rănite. Se acționează pentru remedierea situației”.