Diplomele de asistent medical generalist emise de instituţiile de învăţământ din România şi eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană vor beneficia de recunoaştere automată în statele membre ale UE odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE, conform unui raport al Comisiei Europene publicat pe 11 mai 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării transmis AGERPRES. Măsura a fost luată în urma unei cereri formulate de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED):
“În urma demersului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Naţional pentru Recunoaşterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene şi statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, includerea şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană”, se precizează în comunicat.
Potrivit MEC, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, ca autoritate competentă, a transmis permanent Comisiei Europene toate informaţiile şi clarificările necesare elaborării raportului privind implementarea programului de recunoaştere a diplomelor.
Informaţiile şi clarificările transmise către Comisia Europeană au fost furnizate de către şcolile postliceale şi instituţiile de învăţământ superior de profil, precum şi de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, se mai arată în comunicat.