Eveniment

Un șofer băut a lovit un autoturism parcat regulamentar 

Un șofer s-a urcat băut la volan, a pierdut controlul direcției, și a ieșit în afara părții carosabile lovind un alt autoturism, parcat regulamentar. El s-a ales cu dosar penal.
 
Accident rutier s-a produs în jurul orei 12.00, pe DN 25, în comuna Ivești. La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat, de 32 de ani, din comuna Ivești, a condus autoturismul, circulând dinspre Galați către Tecuci și, la un moment dat, a pierdut controlul direcției, ieșind în afara părții carosabile și lovind un alt autoturism, parcat regulamentar.
 
În urma impactului, a rezultat avarierea celor două autoturisme și rănirea bărbatului aflat la volan. Acesta a fost testat alcoolscopic, aparatul etilotest înregistrând valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Totodată, polițiștii au constatat că bărbatul avea permisul de conducere reținut, fiind cercetat pentru o altă infracțiune la regimul rutier, respectiv părăsirea locului accidentului.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal având ca obiect  comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.
 
Evaluați acest articol
(0 voturi)