O femeie de 82 de ani dintr-un cămin din județul Galați a decedat din cauza infectării cu virusul COVID-19. Bătrâna s-a îmbolnăvit în timp ce era internată într-o instituție de îngrijire a persoanelor vârstnice.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, diagnosticul victimei de 82 de ani a fost confirmat vineri. În căminul de bătrâni au fost confirmate și alte cazuri de COVID-19, persoanele infectate fiind transferate spital.
În județul Galați, până la această dată, au fost înregistrate trei decese din cauza coronavirusului.
UPDATE: 17.00
Grupul de Comunicare Strategica revine, după două ore, asupra decesului de la Galați. Astfel, nu sunt 141 de decese, ci 140, iar persoana respectivă este în viață
"Cazul 137 de la Galati se infirma. Persoana de 82 de ani care este institutionalizata intr-un camin pentru persoane varstnice este pozitiva. Este contact cu alta persoana din acelasi camin care a si decedat".