Eveniment

Trei tineri, acuzați că au violat o femeie de 59 de ani din Brăila

Trei tineri, acuzați că au violat o femeie de 59 de ani din Brăila
Sursa: Google

Trei tineri dintr-o localitate din județul Brăila sunt audiați de polițiști fiind bănuiți că au violat o femeie de 59 de ani. Incidentul s-a produs marți seara, dar a fost anunțat miercuri la numărul unic de urgență 112.

Potrivit polițiștilor brăileni, apelul de urgență a fost făcut de un bărbat din comuna Berteștii de Jos. El le-a spus polițiștilor că în seara de 11 februarie, o localnică, în vârstă de 59 de ani, a fost violată de trei persoane.

„La data de 12.02.2020, ora 07:10, am fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, din comuna Berteștii de Jos, cu privire la faptul că, în seara de 11 februarie, o localnică, în vârstă de 59 de ani, a fost violată de trei persoane. Polițiștii au reușit să-i depisteze pe trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la sediul Poliției.”, a anunțat IPJ Brăila.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru viol și se continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Evaluați acest articol
(0 voturi)