Eveniment

Tânără de 19 ani, amendată după ce şi-a păcălit familia că a fost răpită

O tânără de 19 ani din judeţul Galaţi a fost amendată pentru alarmă falsă, după ce şi-a păcălit membrii familiei că a fost răpită. În urma verificărilor, polițiștii au aflat că tânăra se află, de fapt, în Italia, dar a vrut să le facă rudelor o glumă de ziua ei, punând totul pe seama consumului de alcool şi a etnobotanicelor.

Poliția a fost alertată, joi, 8 iulie, la numărul de urgență 112, de către o persoană de sex feminin în vârstă de 23 de ani domiciliată în comuna Vînători, jud. Galați. Aceasta a spus că sora ei, în vârstă de 19 ani, este ținută de mai multe persoane împotriva voinței sale pe raza municipiului Galați, într-o locație de unde observă o piscină, un drum de centură și un pod.

„Având în vedere aspectele sesizate, s-a format echipa operativă din cadrul Secției 3 Poliție Galați și IJJ Galați și s-a procedat la efectuarea de verificări pe raza de competență în locații care corespund descrierii persoanei vătămate și spații de cazare, fără însă a fi identificate persoane sau informații relevante cu privire la această sesizare. Au fost informate și celelalte structuri din cadrul IPJ Galați cu privire la eveniment.În urma verificărilor efectuate și a discuțiilor telefonice purtate cu presupusa persoană vătămată, pe numărul de telefon pus la dispoziție de către mama acesteia (nr. de Italia), s-a concluzionat că aspectele sesizate nu se confirmă, iar tânăra de 19 ani în urma unui apel video, a declarat faptul că se află în Italia și nu este adevărat că este victima vreunei infracțiuni și a dorit să facă o glumă cu membrii familiei sale, chiar de ziua sa de naștere, punând totul pe seama consumului de băuturi alcoolice și a substanțelor halucinogene”, a anunțat IPJ Galați. 

Față de tânăra de 19 ani s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru alarmarea organelor de menținere a ordinii publice, prin darea semnalelor de pericol, fără motiv întemeiat, prev. de art. 2 pct.11 din Legea 61/1991.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)