Eveniment

Razie de amploare pe șoselele din Galați: verificări intensive pentru depistarea șoferilor drogați sau băuți

Razie de amploare pe șoselele din Galați: verificări intensive pentru depistarea șoferilor drogați sau băuți

Polițiștii rutieri din județul Galați desfășoară, în perioada 15–21 iunie 2026, o amplă acțiune de verificare în trafic, în cadrul campaniei europene „Alcohol & Drugs”, coordonată de ROADPOL. Scopul principal al operațiunii este reducerea accidentelor rutiere provocate de șoferii care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul de Poliție Județean Galați, pe parcursul întregii săptămâni, echipajele de poliție vor fi prezente pe principalele drumuri din județ, dar și în zonele considerate cu risc ridicat din punct de vedere al siguranței rutiere.

Șoferii opriți în trafic vor fi testați cu aparatele etilotest și drugtest, oamenii legii urmărind depistarea celor care aleg să urce la volan după consumul de alcool sau droguri. Acțiunile se desfășoară atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, în funcție de analiza riscurilor și de zonele unde au fost înregistrate accidente sau abateri grave.

Momentul de vârf al campaniei va fi pe 19 iunie 2026, când în întreaga Europă se va desfășura operațiunea „Alcohol & Drugs Marathon”. Timp de 24 de ore, polițiștii rutieri vor intensifica controalele în trafic pentru identificarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.

Autoritățile atrag atenția că astfel de comportamente reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor grave de circulație și pot avea consecințe dramatice atât pentru șoferi, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Reprezentanții IPJ Galați subliniază că obiectivul acțiunii nu este doar sancționarea celor care încalcă legea, ci și prevenirea tragediilor rutiere și responsabilizarea conducătorilor auto.

„Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a drogurilor pune în pericol viața tuturor participanților la trafic. Recomandăm șoferilor să adopte un comportament responsabil și să nu urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice ori substanțe psihoactive”, transmit polițiștii.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare