Societatea Navrom Bac a anunțat modificarea programului de traversare în punctul Galați – I.C. Brătianu, noul orar urmând să intre în vigoare de la 1 iulie 2026.
Potrivit companiei, începând cu data de 1 iulie 2026, traversările se vor desfășura zilnic în intervalul 06:00 – 18:00, după un program fix al curselor.
Astfel, plecările din punctul I.C. Brătianu vor avea loc la fiecare oră fixă, iar plecările din municipiul Galați se vor efectua la și jumătate de oră.
Până la intrarea în vigoare a noului program, bacul funcționează după actualul orar, respectiv în intervalele 06:00 – 10:00 și 14:00 – 22:00.
Reprezentanții Navrom Bac recomandă șoferilor și celorlalți participanți la trafic să își planifice deplasările în funcție de noul program, pentru a evita timpii de așteptare în punctele de îmbarcare.