Primăria comunei Barcea, din județul Galați, rămâne închisă până luni, după ce doi angajați au fost infectați cu COVID-19.
Problemele la Primăria Barcea au început în urmă cu două zile, când o angajată de 42 de ani, a început să se simtă rău, a fost dusă la spital cu ambulanța și a fost confirmată cu COVID-19. În urma testelor efectuate de Direcția de Sănătate Publică, un alt angajat a fost testat pozitiv. De asemenea, jumătate din cei 22 de angajați ai Primăriei au fost trimiși în izolare la domiciliu, timp de 14 zile.
Primarul comunei Barcea a anunțat că instituția rămâne închisă până luni pentru efectuarea dezinfecției generale. Totodată, specialiștii de la DSP Galați continuă ancheta epidemiologică pentru a afla de a unde a contactat femeia de 42 de ani virusul.
Până în prezent, în Galați s-au înregistrat 436 de cazuri de COVID 19. 66 de oameni au murit din cauza virusului, cele mai multe dintre decese înregistrându-se la căminele de bătrâni Sf. Ilie și Sf. Spiridon.