Eveniment

Premieră națională: Gălățenii care ies pe stradă trebuie să aibă gura și nasul acoperite

Premieră națională: Gălățenii care ies pe stradă trebuie să aibă gura și nasul acoperite

Decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați: persoanele care ies pe stradă trebuie să aibă gura și nasul acoperite. Măsura se va aplica începând de luni, 6 aprilie, și a fost luată pentru protejarea populației în contextul epidemiei de COVID-19.

Reprezentanții Comitetului Județean Galați au stabilit că toate persoanele care merg în spații publice trebuie să poarte mască peste nas și gură. Totuși, autoritățile nu au impus utilizarea măștilor medicale, fiind acceptate și cele de pânză, dar și eșarfele, fularele sau alte accesorii vestimentare.

„De luni, 6 aprilie, se impune purtarea mijloacelor de protecție a gurii și a nasului în spațiile publice precum spațiile comerciale, piețe, instituții publice, șantiere etc. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome. Nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecție să fie măști medicale. Se pot folosi eșarfe, măști din pânză sau orice alte tipui de protecție care să acopere nasul și gura”, au anunțat reprezentanții Prefecturii Galați.

țPotrivit aceleiași surse, măsura a fost luată modelul celor luate în țarile Cehia, Bulgaria și Austria și în metropolele Hong  Kong, Seul și Tokyo. Măsura se aplică tuturor persoanelor aflate în spații publice, vizitatori și salariați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare