Patru elevi au ajuns la spital cu iritații oculare din cauza unei lămpi cu ultraviolete. Ați 10 colegi s-au plâns de senzația de „nisip sub pleoape” Recomandat
- Scris de Radu Irina
- No comment

Mai mulți elevi au ajuns la spital după ce au fost expuși la raze ultraviolete, la școală. Este vorba de patru elevi de la Școala nr 13. Alţi 10 colegi de clasă au acuzat şi ei usturimi la nivelul ochilor. Inspectoratul Şcolar Galaţi a început o anchetă și a interzis folosirea lămpii în sala de clasă.
Medicii susţin că iritaţia s-ar fi produs de la o lampă cu ultraviolete folosită în sala de clasă. Copii au primit tratament și au fost trimiși acasă. Lămpile cu ultraviolete nu trebuie folosite în prezența elevilor deoarece provoacă radiații, atrag atenția medicii.
„Am fost anunțat de doamna învățătoare că marţi seară a ajuns la spital un copil cu simptome puţin mai grave la nivelul ochilor. Mama s-a panicat şi a mers la Unitatea de Primiri Urgențe. Miercuri dimineață au mai ajuns alţi trei copii. Probabil, părinții au discutat între ei și au decis să meargă la spital pentru a fi văzuți de medic. Am observat că din cauza acelei lămpi cu ultraviolete doamna învăţătoarea este bronzată pe o parte a feţei. Dumneai a acuzat senzaţia de nisip sub pleoape şi durere de cap. De asemenea, alţi 10 copii din clasă s-au plâns de usturimi şi senzaţia de nisip sub pleoape Lampa UV era amplasată în dreptul uşii. Noi ținem legătura în permanență cu doamna învățătoare și părinții. Am cerut note de informare de la conducerea şcolii, de la îngrijitoare şi de la învăţătoare. Lampa a fost scoasă din sala de clasă şi este interzisă folosirea ei”, a precizat Otilia Moza, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Galați.
Reprezentații Inspectoratului Școlar Galați au deschis o anchetă în acest caz și pentru a stabili cine a decis ca lampa cu ultraviolete să fie adusă în sala de clasă.