De anul acesta, sala AS 001 a Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie poartă numele marelui profesor „Sergiu Tofan”.
„Sala găzduiește o parte din biblioteca lui personală, cărți aduse de el la școală din vremea în care îl întâlneai pe aceste holuri și cărți alese de mine, după plecarea lui, care ar putea interesa studentul de azi. Azi, când am ajuns la școală, a fost ca și cum l-aș fi văzut pe hol. Un sentiment puternic, în același timp cald și dureros. Mă bucur că nu e uitat. Mulțumesc Facultății pentru acest gest!”, a scris pe Facebook, Alexandra Teodorescu, fiica regretatului profesor.
Sergiu Tofan (1959- 2011) a fost unul teolog, filosof și dintre cei mai iubiți și apreciați profesori universitari. De asemenea, a fost unul dintre fondatorii învăţământului filosofic superior în Galaţi.