Eveniment

O nouă acţiune de donare de sânge a preoţilor şi tinerilor tecuceni

O nouă acţiune de donare de sânge a preoţilor şi tinerilor tecuceni
 
Nevoia acută de sânge din unitățile medicale i-a determinat pe preoții și credincioșii din protopopiatul Tecuci să se mobilizeze pentru a doua oară în mai puțin de o lună de zile pentru donarea sânge.
 
După ce la mijlocul lunii mai, 45 de preoți și credincioși din Tecuci au donat sânge pentru semenii noștri aflați în suferință în spitale, de această dată, împreună cu preoții tecuceni au fost la donare 35 de tineri voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creştin Ortodox din Tecuci.
 
Activitatea de astăzi face parte din Campania „Donează sânge, salvează o viață!”, derulată de Patriarhia Română încă din anul 2014 şi intensificată în contextul medical și epidemiologic actual prin care trece societatea românească.
 
De la începutul acestei campanii umanitare, la îndemnul Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, foarte mulţi slujitori ai sfintelor altare împreună cu tineri şi numeroşi credincioşi din Eparhia Dunării de Jos au donat sânge, mulţi dintre aceştia devenind donatori permanenţi.
 
Cu mare bucurie și plini de entuziasm, 35 de tineri voluntari din cadrul LTCOR, filiala Tecuci, s-au deplasat de dimineață la Galaţi, pentru a dona sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină.
 
Demersul tinerilor de a se implica în această acțiune umanitară a fost sprijinit ca de fiecare dată de Protoieria Tecuci, prin exemplul preoților participanți la donare și prin asigurarea transportului de la Tecuci la Galați.
 
 
Evaluați acest articol
(0 voturi)