Mircea Lucescu, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria sportului românesc și unul dintre cei mai respectați tehnicieni ai Europei, a murit marți seară, 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani, după grave probleme cardiace. Decesul a fost confirmat de Spitalul Universitar de Urgență București.
„Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu. Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească”, au transmis reprezentanții unității medicale.
Lucescu fusese internat de urgență în urmă cu aproape o săptămână, după ce suferise un infarct miocardic acut. În ultimele zile, starea sa se agravase, pe fondul unor aritmii severe care nu au mai răspuns la tratament, medicii fiind nevoiți să îl transfere la Terapie Intensivă.