Eveniment

Incendierea vegetației uscate, interzisă prin lege. Ce sancțiuni riscă proprietarii de terenuri

Incendierea vegetației uscate, interzisă prin lege. Ce sancțiuni riscă proprietarii de terenuri

Direcția Județeană de Mediu Galați atrage atenția că incendierea miriștilor, stufului și a vegetației ierboase este strict interzisă, iar cei care încalcă legea riscă amenzi usturătoare sau chiar dosar penal, în cazurile grave.

Potrivit legislației în vigoare, încălcarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 7.500 și 15.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 50.000 și 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

Mai mult, în anumite situații, faptele pot intra în sfera penală. Astfel, arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate sau de pe terenurile aflate în refacere ecologică poate fi considerată infracțiune, dacă pune în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală. Pedepsele prevăzute de lege sunt închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda penală.

De asemenea, autoritățile reamintesc că este interzisă și arderea deșeurilor vegetale rezultate din curățarea spațiilor verzi, arborilor și arbuștilor, precum și incendierea deșeurilor din recipientele de colectare. Pentru astfel de fapte, amenzile sunt cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei.

Direcția Județeană de Mediu subliniază că este interzisă inclusiv arderea resturilor vegetale de pe terenurile arabile și a vegetației de pe pajiștile permanente.

Specialiștii avertizează că incendierea vegetației uscate are efecte grave asupra mediului: duce la pierderea materiei organice din sol, poluarea aerului și a terenurilor agricole, distrugerea pășunilor permanente, dar și la propagarea rapidă a focului către culturile agricole și zonele învecinate.

Autoritățile fac apel la cetățeni să respecte legea și să evite orice acțiune care ar putea provoca incendii de vegetație, mai ales în perioadele cu temperaturi ridicate și vânt.

Evaluați acest articol
(0 voturi)