722 de studenți ai Universității ,,Dunărea de Jos” din Galațivor beneficia de tablete achiziționate în cadrul proiectului Creșterea accesului studenților universității la educație online – UNITEC, câștigat recent de instituția de învățământ superior. În plus, tutorii studențilorvor primi 50 de laptopuri iar 39 de laboratoare (câte trei din fiecare facultate) vor fi dotate cu tehnică IT de ultimă generație (table inteligente, calculatoare, videoproiectoare).
Proiectul este co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, se derulează pe o perioadă de 12 luni și are drept scop facilitarea accesului tinerilor din U.D.J.G. la activitățile didactice desfășurate online. Valoarea totală a proiectului este de 2 093 339,26 lei, contribuția instituției gălățene fiind de 2%.
“Semnarea contractului de finanțare pe Proiectul UNITEC reprezintă o oportunitate pentru universitatea noastră de a dispune în procesul de predare de cele mai noi echipamente din domeniul tehnologiei informației. Studenții noștri pot beneficia din această toamnă de tablete cu acces nelimitat la internet“, a declarat Puiu Lucian Georgescu, rectorul Universității ,,Dunărea de Jos” din Galați.
“Mulțumesc echipei de proiect și Rectorului Universității, pentru sprijinul acordat”, a declarat Silvius Stanciu, prorectorul U.D.J.G., directorul acestui proiect.
Axa Prioritara 2 - Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă - asigură posibilitatea finanțării pentru dotarea studenților cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informației.