Doi bărbați din municipiul Galați, urmăriți internațional, au fost depistați și reținuți de polițiști. Potrivit IPJ Galați, unul dintre ei a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și furt, în Italia, iar cel de-al doilea, pentru trafic de migranți, în Ungaria.
„La data de 27 mai, polițiștii Serviciului Investigații Criminale- Biroul Urmăriri au depistat și reținut, pe bază de ordonanță, două persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate europene de arestare. Este vorba despre doi bărbați, de 36 și 41 de ani, ambii din municipiul Galați, condamnați, primul de autoritățile judiciare din Italia, pentru comiterea infracțiunilor de ultraj și furt, cel de-al doilea, de autoritățile din Ungaria, pentru trafic de migranți pe teritoriul acestei țări”, a anunțat IPJ Galați.
Cei doi bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Galați, urmând a fi prezentați instanței în vederea dispunerii unor măsuri preventive