Un constructor a fost amendat de polițiștii de la Serviciul Rutier Galați pentru că nu a asigurat fluidizarea traficului. Potrivit polițiștilor, constructorul nu a semnalizat lucrarea și nu a înlăturat obstacolele de pe un drum național. Este vorba de DN24 D, sectorul de drum cuprins între localitățile Băleni și Cuca.
În urmă câteva zile, polițiștii gălățeni au desfășurat o acțiune pentru creșterea vizibilității poliției rutiere, prin prezența activă în sectoarele de drum cu risc rutier ridicat. Concret, polițiștii au verificat modul în care se desfășoară lucrările la infrastructura rutieră. Pe un sector al Drumului Național 24D au fost descoperite mai multe deficiențe, astfel încât reprezentantul societății care coordonează lucrarea a fost amendat.
„S-au verificat lucrările de pe D.N. 24D, pe sectorul de drum cuprins între localitățile Băleni și Cuca, constatându-se deficiențe în ceea ce privește semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor, precum și în ceea ce privește măsurile de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă (balast, piatră spartă etc.), măsuri pe care executantul lucrării ar fi trebuit să le ia pentru asigurarea fluidizării traficului rutier. Ca urmare, persoana desemnată să răspundă de respectarea condițiilor și aplicarea măsurilor cuprinse în actul de aprobare a fost sancționată contravențional, în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002, republicată, cu amendă în valoare de 26.100 de lei, iar societății care a obținut aviz favorabil pentru executarea lucrărilor de întreținere curentă a sectorului de drum mai sus menționat, i s-a pus în vedere să respecte condițiile prevăzute în aviz”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.