Combinatul siderurgic Galați are un nou director, după ce Bogdan Grecu, fostul director, a demisionat, fiind vizat în dosarul de corupție în care este cercetat fostul Ministru al Mediului, Costel Alexe.
Grupul Liberty Steel, parte a GFG Alliance, deținut de Sanjeev Gupta, lider în industria durabilă, anunță astăzi numirea lui Prasanta Mishra, un specialist cu experiență în domeniu, ca Director General interimar al Combinatului Siderurgic Liberty Galați - România.
Din decembrie 2020, Prasanta a ocupat funcția de Director Tehnic la Liberty Galați. El îi va raporta lui Paramjit Kahlon, Director General pentru Siderurgie Primară și Minerit Integrat al Liberty Steel Group.
Prasanta Mishra va avea rolul de a crește nivelul de producție al unității, până la circa 3 milioane de tone de oțel pe an, de la aproximativ 2 milioane de tone, în 2020. De asemenea, va colabora cu echipa de la Galați pentru a accelera tranziția Combinatului către neutralitatea amprentei de carbon, prin utilizarea tehnologiilor moderne de fabricare a oțelului, cum ar fi o instalație de reducere directă a fierului (D.R.I.), cuptoare cu arc electric și producerea de electricitate din energie regenerabilă, care vor reduce semnificativ emisiile de CO2 ale Combinatului și vor crea o afacere mai durabilă.
Prasanta s-a alăturat Grupului Liberty la sfârșitul anului trecut, venind de la Stallion Group, unde a ocupat poziția de Director Executiv al Premium Steel and Mines și Platinum Steel Turcia, timp de cinci ani. El aduce cu sine o experiență de aproape treizeci de ani în industria siderurgică și a aluminiului, după ce a deținut funcții de conducere operaționale și comerciale pentru companii, printre care SAIL Rourkela, Aditya Birla Group, Jindal și ArcelorMittal. Și-a început cariera cu Tata Steel și deține o diplomă în Inginerie Mecanică la NIT Rourkela și o Diplomă în domeniul Strategiilor de Afaceri Sustenabile de la Harvard Business School.
„Sunt foarte mulțumit că Prasanta a făcut un pas în față pentru a prelua conducerea echipei Liberty Galați. Știu că experiența sa tehnică și operațională de neegalat, ambiția sa pentru îmbunătățirea continuă și stilul său de gestionare colaborativă vor ajuta echipa de la Galați să crească producția Combinatului și să impulsioneze procesul de trecere la neutralitatea amprentei de carbon, astfel încât să poată atinge sustenabilitatea pe termen lung.”, a declarat Paramjit Kahlon, director general la Liberty Galați.
Liberty Galați este cel mai mare combinat siderurgic integrat din România, cu o forță de muncă de circa 6.800 de oameni și o capacitate de producție actuală de aproximativ 2 milioane de tone de oțel pe an pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă.