Eveniment

Cinci zile de pregătire intensă pentru jandarmii gălățeni

Activitatea a făcut parte din planul anual de pregătire comună a structurilor de apărare, în vederea intensificării cooperării în domeniul instruirii comune și perfecționarea pregătirii personalului proprie.

În perioada 11-15 martie, structurile mobile ale Jandarmeriei Galați au participat la un stagiu de pregătire cu Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, prin intermediul căruia s-a avut în atenție desfășurarea unor activități comune de instrucție tactică de antrenament în ceea ce privesc noțiunile de asalt/apărare, gestionarea unei situații referitoare la controlul mulțimii într-o zonă de conflict și executarea tragerii cu diferite categorii de armament de infanterie.

„Prin acest stagiu s-a urmărit îmbunătățirea nivelului de pregătire a personalului, eficientizarea modului de executare a misiunilor specifice, creșterea capacității de reacție, stabilirea unor reguli de acțiune comune, verificarea funcționării și eficienței mijloacelor logistice din dotarea ambelor structuri și realizarea cooperării dintre forțele cu capabilități militare și cele cu capabilități de poliție, în cadrul unor operațiuni de tipul poliție de stabilitate”, a transmis Jandarmeria Galați.

Activitatea s-a încheiat cu un exercițiu tactic de antrenament cu tragere dinamică de luptă, prin desfășurarea unor manevre tactice.

Evaluați acest articol
(0 voturi)