Cinci deținuți de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați s-au luat la bătaie, în curtea de plimbare a unității. Gardienii au intervenit pentru a aplana conflictul, iar la nivelul unității a fost declanșată procedura disciplinară față de persoanele private de libertate implicate.
Unul dintre cei cinci deținuți bătuși a ajuns la spital pentru investigații.
„Astăzi, 26 ianuarie 2021, în jurul orei 12:00, în curtea de plimbare a Penitenciarului Galați, a avut loc o altercație spontană între cinci deținuți. Personalul operativ specializat a intervenit de îndată pentru aplanarea conflictului. Față de deținuții agresori implicați în incident, s-a luat măsura separării de restul persoanelor custodiate. Aceștia au fost prezentați la cabinetul medical al unității, fără recomandare ulterioară de investigații sau îngrijiri spitalicești. Cel de-al cincilea deținut a fost prezentat la o unitate spitalicescă din rețeaua sanitară publică, pentru un consult de specialitate”, a informat conducerea Penitenciarul de Maximă Siguranță Galați
Potrivit legii, administrația locului de deținere a procedat la sesizarea organelor judiciare și la informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
Totodată, la nivelul unității, a fost declanșată procedura disciplinară față de persoanele private de libertate implicate, cauzele și împrejurările producerii incidentului urmând a fi stabilite ulterior verificărilor.