Eveniment

Arhiepiscopia Dunării de Jos spijină cadrele medicale în lupta cu coronavirusul

Arhiepiscopia Dunării de Jos spijină cadrele medicale în lupta cu coronavirusul

Arhiepiscopia Dunării de Jos, în colaborare cu Universitatea din Galaţi, oferă materiale de igienă şi viziere medicilor. Acestea vor fi oferite medicilor, asistentelor şi infirmierelor de la Maternitatea „Bunavestire” pentru protecţia împotriva coronavirusului.

Suntem în faza în care cerem acordul medical al autorităţilor şi apoi se poate trece la producţie în regim de urgenţă. Aceste echipamente sunt destinate cu precădere celor care luptă în linia I, adică medici şi asistente”, a explicat profesorul Cătălin Fetecău, preşedintele Senatului. 

De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor fără adăpost, dar şi a autorităţilor locale care se confruntă cu o situţie fără precedent provocată de această epidemie, Arhiepiscopia Dunării de Jos oferă hrană zilnic prin parohii, persoanelor aflate în aceste zile în Centrele de Urgenţă din Galaţi şi Brăila.

„O astfel de activitate s-a desfăşura astăzi, la orele prânzului, în municipiul Brăila, unde Cantina socială din cadrul parohiei ”Naşterea Domnului” a pregătit hrana caldă şi a oferit-o celor 60 de persoane fără adăpost din municipiu. Parohia brăileană desfăşoară zilnic această activitate înperioada epidemiei.Personalul angajat al Cantinei sociale, împreună cu voluntari au pregătit mâncarea şi au transportat-o la Centrul Social de Găzduire în Regim de Urgenţă din municipiul Brăila”, a transmis Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Şi persoanele aflate în carantină instituţionalizată la Galaţi primesc zilnic micul dejun din partea Centrului eparhial, dar şi alte prosuse de igienă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)