Eveniment

Accident mortal în comuna Nicorești: un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața

Accident mortal în comuna Nicorești: un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața

Accident mortal în comuna Nicorești, în județul Galați. Un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost acroșat de o mașină al cărei șofer nu l-a văzut că se deplasa pe marginea șoselei.

Potrivit IPJ Galați, accidentul a avut loc duminică, ora 21.10. Polițiștii Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 252, în comuna Nicorești, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.

Din primele verificări a reieșit că victima, un bărbat, de 33 de ani, din comuna Nicorești, s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, pe același sens cu autoturismul care l-a acroșat și care circula dinspre localitatea Nicorești către localitatea Buciumeni.

Conducătorul auto aflat la volanul acestuia, un tânăr, de 24 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare