EN pentru clasa a IV-a
Miercuri, 17 mai, are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a, conform calendarului oficial, după ce ieri, 16 mai, s-a dat pr…
Miercuri, 17 mai, are loc proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a, conform calendarului oficial, după ce ieri, 16 mai, s-a dat pr…
Azi a început sesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artisti…
Pe lista Inspectoratului Școlar Județean Galați sunt 33 de discipline luate în calcul pentru a se acorda gradațiile de merit din acest an. Dar numai pentru 24 d…
Concursul Național Transcurricular de lectură și interpretare Ionel Teodoreanu, organizat anual la Iași, este, poate, cel mai iubit concurs de către elevii gimn…
Aproape 3500 de locuri pentru admiterea la liceu îi așteaptă pe absolvenții de gimnaziu, anul acesta. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Galați sunt prevă…
Cea de-a 99-a ediție a „Colocviilor constructorilor de nave”(CCN), organizată la finalul săptămânii trecute, în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură Navală…
La nivelul județului Galați sistemul educațional încă ”suferă” din cauza lipsei forței de muncă calificate. Luna aceasta au fost scoase la concurs câteva sute d…
Casa Corpului Didactic din Galați a găzduit atelierul educațional cu tema „Cum păstrăm în clase mințile curioase - proiectul ca instrument didactic”. Pornind de…
Potrivit calendarului oficial, pe 9 mai începe Evaluarea Națională la clasa a II-a cu proba scrisă la Limba română. În aceeași zi este organizată și proba scris…