Educatie

UDJ Galați a participat la cea de-a X-a ediție a Târgului Universităților din România în Republica Moldova

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost prezentă, în intervalul 2-5 iulie, la cea de-a X-a Ediție a Târgului Universităților din România, organizată de către Federația Tinerilor Români de Pretutindeni în Republica Moldova. Prima întâlnire cu viitorii studenți de peste Prut a avut loc la Chișinău, pe 2 și 3 iulie, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova și în aer liber, pe Aleea Clasicilor în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău.

Pe 4 iulie, caravana Universității „Dunărea de Jos” din Galați a ajuns în nordul Republicii Moldova, la Bălți, unde târgul a fost organizat la Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. Reprezentanții UDJG au prezentat tinerilor absolvenți de liceu oportunitatea de a fi student la universitatea noastră, una din cele mai performante instituții de învățământ superior din Sud-Estul României.

Pe 5 iulie, între orele 9,00 și 16,00 caravana U.D.J.G. a fost prezentă în ultima zi a târgului educațional, găzduit la Cahul de Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu”. Tinerii basarabeni din sudul Republicii Moldova au avut posibilitatea să interacționeze cu cadrele didactice ale universității din Galați, voluntarii organizațiilor studențești care studiază în orașul de la Dunăre, pentru a afla detalii despre viața de student în România, oportunități de voluntariat și de angajare.

Evaluați acest articol
(0 voturi)