Prof. univ. dr. ing. DHC Eugen Victor Cristian Rusu, membru corespondent al Academiei Române și director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), din cadrul Universității „Dunărea de Jos" din Galați, Prof. univ. dr. ing. DHC Cătălin Fetecău, membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România, președintele Senatului Universității „Dunărea de Jos" din Galați, alături de Adrian Bejan, J. A. Jones Distinguished Professor la Universitatea Duke, Carolina de Nord din Statele Unite ale Americii, personalitate marcantă a lumii ştiinţifice mondiale, inventatorul legii constructale care guvernează evoluţia în biologie, fizică, tehnologie şi organizarea socială.
„Ziua Academiei Române” este marcată în fiecare an la 4 aprilie, dată la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de către prezidiul instituției.
Înfiinţată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', instituţia şi-a început activitatea în anul următor, sub numele ''Societatea Academică Română'', iar la 29 martie 1879, prin înalt decret, a fost declarată institut naţional, sub denumirea "Academia Română", potrivit site-ului www.acad.ro.
Lucrările primei şedinţe a Societăţii Literare Române s-au desfăşurat la 6 august 1867, iar la 24 august 1867, a fost aprobat statutul său care menţiona constituirea Societăţii Academice Române, ''cu scopul de a lucra la înaintarea literelor şi a ştiinţelor între români''.
În prezent, instituţia are 14 secţii, trei filiale - în Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara -, coordonează 70 de institute şi centre de cercetare care îşi desfăşoară activitatea în domenii fundamentale ale ştiinţei şi culturii. Pe lângă acestea, se numără şi Biblioteca Academiei Române, Editura Academiei (înfiinţată în 1938) şi revista ''Academica'' (înfiinţată în octombrie 1990).
Ziua Academiei Române este marcată printr-o reuniune festivă, în Aula Academiei Române şi prin "Ziua Porţilor Deschise". Anul acesta în program vor fi incluse:
- Alocuțiune acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române
- Cuvânt acad. Dorel Banabic, președintele Secției de științe tehnice
- Conferință prof. Adrian Bejan, membru de onoare al Academiei Române: „Libertate, frumusețe, evoluție, natură“
- Vizitarea sediului Academiei Române; tur ghidat în Biblioteca Academiei Române