Studenții de la specializarea Ecologia și protecția mediului din cadrul Facultății Transfrontaliere/UGAL, Universitatea Dunarea de jos din Galați, au participat în perioada 4-8 august 2024 la stagiul de practică de specialitate în Rezervația Biosferei Delta Dunării
la „Stațiunea didactică și de practică „SDC Sf. Gheorghe” Tulcea aflată în administrația Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Baza didactică și de practică a Universității Dunărea de Jos din Galați, situată în Sfântu Gheorghe a luat ființă printr-un proiect finanțat prin (FDI) Fondul de Dezvoltare Instituțională. FDI are ca scop susținerea proiectelor de dezvoltare instituțională de la nivelul universităților de stat din România. Finanțate din bugetul Ministerului Educației, în vederea creșterii capacității instituționale și îmbunătățirii calității sistemului național de învățământ superior.
Potrivit UDJG, în cadrul proiectului, delegații alcătuite din cadre didactice și studenți de la diferite specializări desfășoară activități educativ-formative la stațiunea didactică și de practică „SDC Sf. Gheorghe” Tulcea. Activitățile constau în observarea și analizarea biodiversității Deltei Dunării. Având ocazia valorificării cunoștințelor teoretice într-un context real și dezvoltarea abilităților practice și de cercetare.