A fost publicată Lista cu rezultatele celor 312 proiecte evaluate în cadrul concursului național Lider European 2023
Anul acesta a venit cu o premieră. Organizatorii anunță că proiectele prezentate au fost deosebit de bune, astfel că toate cele 8 echipe finaliste au fost invitate la București pentru a-și disputa locurile pe podium. Finala a avut loc pe 28 noiembrie, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, Casa Europa.
Câștigătorii concursul Lider European au fost:
Cei trei finaliști care au urcat pe podium la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România:
- Locul I: Echipa „Entreprise Explorers”, Colegiul Economic ,,A.D. Xenopol” București;
- Locul II: Echipa „Vote4You”, Colegiul Național ,,A.T. Laurian" Botoșani;
- Locul III: Echipa „Euroboys”, Colegiul Național Bilingv ,,George Coșbuc" București
Cele cinci mențiuni:
- Echipa „GO Grivița!”, Colegiul Tehnic Mecanic „Grivița” București;
- Echipa „AGORA”, Liceul Tehnologic " Lazăr Edeleanu" Năvodari;
- Echipa „ECO Hogaş”, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Tecuci;
- Echipa „4 The Future”, Colegiul Naţional ,,Emil Racoviţă” București;
- Echipa „Moroianu”, Liceul Teoretic „George Moroianu” Săcele.
Anul trecut, Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci, a câștigat locul I, cu echipa "Be green. Think green. Act green"
Concursul Lider European este dedicat elevilor de liceu din România și își propune să dezvolte abilitățile de leadership și de vorbire în public, spiritul de echipă și capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni pentru a lucra împreună în beneficiul comunității lor.