Un procent de 75% dintre cetățenii români care au participat la un sondaj realizat, la nivel national, s-au declarat nemulțumiți sau foarte nemulțumiți de sistemul educațional actual din țara noastră.
Mai mult, cei chestionați consideră că reformele din educație luate de guvernul Bolojan au un efect negativ. Întrebați cât de mulțumiți sunt de sistemul de educație din România, 43% se declară nemulțumiți; 32%, foarte nemulțumiți; 19% – mulțumiți; 4% – foarte mulțumiți.
Majoritatea românilor (67%) consideră că reformele recente influențează în sens negativ învățământul, 61% dintre respondenți nu sunt de acord cu creșterea normei didactice, iar 57% ar susține declanșarea unei greve generale a profesorilor la toamnă .
Românii spun că principalele probleme ale sistemului de educație de la noi sunt în acastă ordine: reforma neclară sau incoerentă (29%); politizarea sistemului (23%); subfinanțarea (19%); programele școlare învechite (10%); lipsa personalului calificat (8%); salariile mici ale cadrelor didactice (4%); birocrația excesivă (4%); infrastructura precară (1%). Doi la sytă nu au știut sau nu au vrut să răspundă.