Educatie

Premierul Cîțu acuzat că are o ”gândire de buticar” în privința investițiilor în domeniile esențiale

Premierul Cîțu acuzat că are o ”gândire de buticar” în privința investițiilor în domeniile esențiale

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a reacționat, vineri, față de declarațiile premierului Florin Cîțu, care a spus joi că nu dorește să facă investiții fără rezultate în educație, cercetare sau sănătate. Organizația sindicală se declară “neplăcut surprinsă” de afirmațiile făcute fără ca șeful guvernului “să precizeze clar la ce fel de investiții se referă. Acest mod de gândire al Premierului este similar cu cel al unui buticar”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ îi solicită premierului Florin Cîțu să vină în fața opiniei publice cu o clarificare, prin care să ne spună exact ce investiții vrea să facă în educație, dacă va crește sau nu salariile cadrelor didactice, cum va moderniza școlile, cum vor fi îmbunătățite programele școlare și cum va fi modernizat învățământul românesc.

Organizația notează: “cum am putea face performanță în educație, dacă și în acest an, în care Guvernul condus de d-voastră a acordat acestui sistem puțin peste 3 la sută din PIB? Nici măcar nu este respectată legea în vigoare, prin care învățământul ar trebui să aibă o finanțare de 6% din PIB.”

Iar comunicatul face trimitere și la România Educată: “Proiectul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis – România Educată – pentru care Guvernul condus de Florin Cîțu și-a arătat susținerea, nu poate fi pus în aplicare fără alocări bugetare consistente! Prin urmare, cum putem vorbi despre o reformă reală, dacă nu sunt acordați bani pentru investiții și salarii motivante?”

Evaluați acest articol
(0 voturi)