Educatie

Peste 12 % din rețeaua școlară din Galați funcționează fără autorizație sanitară

Peste 12 % din rețeaua școlară din Galați funcționează fără autorizație sanitară

Conform unui raport comun, întocmit de Inspectoratul Școlar Județean Galați (ISJ) și Direcția de Sănătate Publică (DSP), 52 de unități școlare (20 din mediul urban și 32 din mediul rural), precum și două unități conexe, funcționează fără autorizație sanitară, iar 11 au aviz parţial.

Din cele 425 de unități de învățământ de stat din județul Galați (dintre care 154 cu personalitate juridică), 362 de unități educaționale (132 în mediul urban, 230 în rural mediul) dețin avizul sanitar necesar pentru funcționare.

Motivele neacordării avizelor sanitare sunt diverse:

- unele grădinițe funcționează în internate școlare, cu săli de grupă subdimensionate și fără circuite funcționale;

- altele își desfășoară activitatea în clădiri cu risc seismic I sau la parter de blocuri;

- există cazuri de spații improprii, cu iluminat și cubaj necorespunzător;

- unele unități au primit doar notificări provizorii de conformitate.

În mediul rural, unele unități nu dispun de toalete pentru personal și pentru copii, altele nu au apă curentă. Alte motive mai sunt date de existența grupurilor sanitare în exterior și de lipsa spațiilor de joacă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)