Se vorbeşte tot mai mult despre integrarea şi utilizarea noilor metode de predare, avatarurile de învăţare digitală (e-learning avatars) fiind una dintre acestea. Implementate recent şi în România prin intermediul platformei Livresq dezvoltate de producătorul local de software-uri educationale Ascendia, avatarurile de învăţare digitală utilizează tehnologie Microsoft şi îi ghidează pe elevi prin cursurile concepute chiar de către profesorii lor, aducând o componentă inedită în activitatea acestora.
Livresq este o unealtă de creare de conţinut educaţional, care permite construirea de cursuri în format digital (fără să fie nevoie de cunoştinţe de programare, de grafică sau de procese de testare). În acestea pot fi integraţi asistenţi educaţionali (avataruri de învăţare digitală) cărora tehnologia Text-to-Speech (TTS) din platforma Microsoft Azure le generează automat vocea (transformă textul din aceste cursuri în voce). Un astfel de avatar va fi întotdeauna generat în funcţie de cursul în care urmează să fie integrat şi poate îndeplini multiple roluri, precum: generarea de întrebări şi de feedback; oferirea unor indicaţii, evidenţierea elementelor/informaţiilor relevante; generarea de rezumate la finalul fiecărui capitol din cursul respectiv de e-learning sau poate fi o unealtă de navigare în cadrul acelui curs etc.
Prin intermediul Livresq - şi implicit datorită avatarurilor de învăţare digitală - profesorii pot contura pentru elevii lor o experienţă comparabilă cu cea din clasă, chiar dacă procesul de învăţare, în sine, se desfăşoară online. Mai mult, platforma dispune de cea mai mare bibliotecă publică cu resurse digitale din ţară, care include peste 8.900 de lecţii interactive create (în total), din care 2.800 sunt publice şi oferite gratuit de cei care le-au construit, aceste resurse fiind aşadar accesibile pentru toţi elevii care au nevoie de materiale educaţionale. În plus, platforma are şi o funcţie de raportare a rezultatelor, tot ce face un cursant într-o lecţie Livresq fiind transmis mai departe către platforma de învăţare (LMS). Funcţia de raportare facilitează accesarea de către profesori a unor informaţii utile, privind rezultatele şi viabilitatea cursurilor respective – de exemplu, câte persoane au accesat un curs anume şi ce punctaje a obţinut fiecare sau care dintre cursuri au fost accesate şi care nu ş.a.m.d.