Elevii din învățământul preuniversitar au intrat, vineri, în vacanța de toamnă, prima pauză din anul școlar 2025-2026, care este programată în perioada 25 octombrie - 2 noiembrie 2025.
Vacanța de toamnă reprezintă prima pauză de la cursuri din noul an educațional.
Cursurile vor fi reluate luni, 3 noiembrie 2025, odată cu începutul celui de-al doilea modul de învățare.
Astfel, elevii au finalizat Modulul I: luni, 8 septembrie - vineri, 24 octombrie 2025
Odată cu trecerea la structura modulară a anului educațional, toți elevii, indiferent de ciclul de învățământ, beneficiază de o săptămână de vacanță după fiecare modul de cursuri. În anul școlar 2025-2026, prima vacanță a fost programată în perioada sâmbătă, 25 octombrie - duminică, 2 noiembrie 2025.