A venit rândul Colegiului Național "Spiru Haret" - Tecuci pentru a reuni unul dintre cele mai importante evenimente organizate, în acest sfârșit de an, de către Inspectoratul Școlar Județean Galați: cercul metodic al responsabililor cu proiecte europene din zona Tecuci. Manifestările și programul întâlnirii s-au derulat sub coordonarea prof. Mihalea-Nina Munteanu (CNSH) și cu participarea (facilitată de platforma ZOOM) inspectorului școlar pentru proiecte educaționale, prof. Simona Dumitriu. Tema cercului: „Oportunități de învățare și formare prin programul ERASMUS+”.
Potrivit organizatorilor, activitatea a fost un veritabil și foarte util schimb de experiență, constituindu-se într-un adevărat îndrumar de bune practici la care au contribuit, prin intervențiile lor, oaspeți și gazde deopotrivă. În ordinea prezentării, după cuvântul introductiv (care a aparținut inspectorului școlar prof. Simona Dumitriu, și coordonatorului de cerc, prof. Mihaela-Nina Munteanu), intervențiile au fost:
1. „eTwinning – primul pas către Erasmus” (prof. Adriana Lefter, Șc. Gimn. „Elena Doamna, ambasador eTwinning);
2. „Using arduinos in vocational training” (prof. Mirela Dragomir, Lic. Tehn. „Elena Caragiani”);
3. „Seminar eTwinning: focusing on innovation in VET” (prof. Mirela Dragomir, Lic. Tehn. „Elena Caragiani”);
4. „GIFs – prezentare WP2 și WP3” (prof. Dumitru Voinea, CNSH Tecuci);
5. „BLUE – prezentare inițială proiect” (prof. Dumitru Voinea, CNSH Tecuci);
6. „My Safe – prezentare proiect” (prof. Eugenia Olariu, CNSH Tecuci);
7. „Itʼs my future, itʼs my job” – diseminare proiect” (prof. Elena Huian Elena, Lic. Tehn. „Ovid Caledoniu”);
8. „Digit&Learn – prezentare finală proiect” (prof. Oana-Mona Gheorghe, CNSH, Tecuci);
9. „Success begins with action – diseminare proiect” (prof. Paula Roșcan-Enache, Șc. Gimn. „Iorgu Iordan”);
10. „Cyber-Safety – prezentare finală proiect” (prof. Magda Miron CNSH, Tecuci);
11. „eTwinnersʼ Digitime” (prof. Monica Iuliana Onica, CNSH Tecuci);
12. „Digital trace of cultural heritage – a II-a mobilitate” (prof. Monica Iuliana Onica, CNSH Tecuci).
Toate prezentările, prin temele abordate și prin experiența împărtășită, s-au constituit în adevărate ghiduri/ îndrumare privind aplicarea în proiecte și utilizarea acestora în vederea optimizării activității educative.