Un volum dedicat tezaurului românesc de la Moscova, care reuneşte documente, în mare parte inedite, din arhivele centrale ruse, semnat de dr. Ilie Schipor, fost diplomat în capitala Federaţiei Ruse, a fost lansat miercuri la Centrul de Perfecţionare Profesională şi Activităţi Sociale al Bancii Naţionale a României. Apărut la Editura Oscar Print, studiul "Destinul tezaurului României. Argumente din arhivele ruse" cuprinde 162 de documente, dintre care 120 inedite, identificate de autor în arhivele ruseşti şi obţinute de la instituţiile deţinătoare în fotocopii autentificate. "Am încercat să realizez o lucrare care să răspunda în acelaşi timp specialiştilor - istorici, economişti, finanţişti - care, într-un fel sau altul, sunt interesaţi de soarta Tezaurului României, în ansamblul lui, adică atât de componenta bancară, respectiv aurul BNR, care a fost evacuat, sechestrat şi niciodată întors, cât şi de cea patrimonială, cultural-artistică şi identitară, care nu e cu nimic mai puţin importantă decât prima, cât şi cititorului obişnuit", a declarat Ilie Schipor pentru AGERPRES.