„Giotto i-a ajuns din urmă nu numai pe maeştrii epocii sale, ci şi pe toţi artiştii care l-au precedat". (Leonardo da Vinci)
În 8 ianuarie 1337 a murit Giotto di Bondone, pictor şi arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene şi predecesorul artei moderne. Giotto a înlocuit compoziţia ornamentală bizantină cu reprezentarea spaţiului tridimensional, ceea ce semnala descoperirea perspectivei renascentiste (mozaic: „Navicella” – „Corabia Apostolilor”, fresce: „Sfântul Francisc dându-şi mantia săracului”, „Moartea seniorului din Celano” aflate la Bazilica San Francesco, Biserica Superioară şi Assisi, „Fuga în Egipt”, „Jeluirea lui Cristos”, „Noli me tangere” aflate la Capela Scrovegni din Padova).
Giotto di Bondone, cunoscut oficial ca părintele Renaşterii, datorită tehnicii sale speciale care a revoluţionat pictura, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii sale decorând spaţiile pentru rugăciune din Italia, cu picturi ale căror detalii îţi taie răsuflarea.
Un maestru al epocii sale şi nu numai