Rolul Enachi Damian, ce i-a aparţinut regretatului Lucian Pînzaru de la premiera spectacolului (20 aprilie 2019) şi până în 2020, a fost preluat în 2021 de actorul Nicu Mihoc. „SALBA DRACULUI”, primul spectacol montat de regizorul Alexandru Dabija pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, este o adaptare după „Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului”, întâia comedie cu tematică originală a lui Vasile Alecsandri, şi descrie moravurile din societatea vremii, pe care le regăsim şi în România de azi. “Mă sileam în această piesă să biciuiesc un defect care domnea atunci în înalta societate şi care putea provoca rezultate dezastruoase, şi anume: proasta afectare de a dispreţui tot ceea ce era naţional - limbă, obiceiuri, plăceri, şi chiar Moldova însăşi! Orice persoană care trecuse frontiera pentru a merge în străinătate, chiar şi numai până la Cernăuţi, se credea îndreptăţită să afecteze că nu mai poate trăi în ţara sa.” Vasile Alecsandri („Scrisori. Însemnări”, Bucureşti, 1964). „Este un spectacol de atitudine. Vorbeşte despre o temă universală, despre o temă foarte veche – ruşinea când aparţii unei civilizaţii extrem de diferite, mai primitivă decât societatea occidentală. Când diferenţele sunt atât de mari, se cultivă o stare a ruşinii, care are ca revers un tip de fudulie şi un tip de revoltă a populaţiei respective. Dar ce, noi nu suntem oameni, obiceiurile noastre nu sunt bune? Să vină lumea şi să se bucure. E ce se cheamă un spectacol popular, de distracţie" a spus Alexandru Dabija.