Cultura

O premieră pe scena Teatrului Muzical "Nae Leonard" din Galaţi

O premieră pe scena Teatrului Muzical "Nae Leonard" din Galaţi
11 ad

Duminică, 22 octombrie 2023, orele 18:30 — 20:50 (2h 20'), la sala de spectacole a Teatrului de Operă şi Operetă Nae Leonard, premiera – Adriana Lecouvreur, operă
de Francesco Cilea, Libret de Arturo Colautti după piesa de teatru cu acelaşi titlu de Eugene Scribe şi Ernest Legouvé.
"Adriana Lecouvreur este una dintre cele mai romantice opere din întreaga literatură a acestui gen muzical, cu toate că a fost compusă la începutul secolului XX. Asemenea unei alte mari artiste – Floria Tosca – Adriana Lecouvreur cunoaşte ce înseamnă culmea gloriei, dar şi profunda dramă personală. Spre deosebire de Floria Tosca, inspirată, după cum susţin unii specialişti, din puternica personalitate a actriţei Sarah Bernhardt, Adriana Lecouvreur a fost în realitate una dintre cele mai mari şi mai adulate actriţe de la Comedia Franceză. Ca şi Sarah Bernhardt, Adriana Lecouvreur a dorit să aducă pe scenă, prin măiestria recitării sale, adevărul artistic. Şi aceasta cu aproape două secole mai devreme! Comedia Franceză a fost şi a rămas un templu al artei, al teatrului, al tragediei şi comediei. Cine păşeşte în acest templu este impresionat de forţa şi măreţia coloanelor, de multitudinea busturilor marilor personalităţi care au contribuit la menţinerea acestui nume şi acestui edificiu grandios în care totul inspiră teatru, har şi dăruire. Din acest motiv şi din aceste simţăminte personale pe care le-am trăit păşind în Comedia Franceză, am imaginat gândul scenografic şi am conceput această montare a operei Adriana Lecouvreur pe scena gălăţeană. Două măşti dominatoare – devenite simbol al artei teatrale – cuprind în interiorul lor viaţa acestei mari artiste. Coloanele demne, puternice, ca şi credinţa Adrianei Lecouvreur în profesia sa, capătă diverse contururi ale destinului său tragic, până în final, când marea artistă, identificându-se cu Melpomena, zeiţa tragediei, devine o cariatidă, parte din acest templu al teatrului. Dragostea, dezamăgirea, gelozia, ura, făţărnicia, pasiunea oarbă cu care femeia Adriana s-a întâlnit în existenţa sa scurtă dar atât de intensă, rămân în urmă. Ceea ce contează la ultima sa suflare este NEMURIREA TEATRULUI" - Anda Tăbăcaru, Regizor artistic.

Evaluați acest articol
(0 voturi)