Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi difuzează pe YouTube, duminică 25 aprilie 2021, la ora 19:00, spectacolul CURSA DE ŞOARECI de Agatha Christie, regia: Radu Nichifor, scenografia: Vioara Bara. În distribuţie: Dan Căpăţână (Domnul Paravicini), Ana Maria Ciucanu (Doamna Boyle), Lica Danilă (Maiorul Metcalf), Flavia Călin (Domnişoara Casewell), Ionuţ Moldoveanu (Giles Ralston), Vlad Volf (Christopher Wren), Elena Anghel (Mollie Ralston), Adelin Ilie (Sergentul Trotter). Spectacolul CURSA DE ŞOARECI (înregistrare de la premiera din 10 iunie 2017) va putea fi urmărit accesând linkul https://youtu.be/uSQih1B84IA şi va fi disponibil doar pe durata transmisiei sale (două ore şi 18 minute). Vizionarea va fi gratuită. „The Mousetrap”, această capodoperă poliţistă care deţine recordul mondial de reprezentaţii – 28.000 doar pe scena londoneză de la premiera din 1952 până în prezent! – continuă să tachineze şi să fascineze publicul din lumea întreagă datorită numeroaselor răsturnări de situaţie şi a deznodământului neaşteptat. La Londra, unde „The Mousetrap” se joacă de 69 de ani, fiind una dintre atracţiile turistice ale capitalei Regatului Unit, spectatorii sunt rugaţi în mod tradiţional să nu dezvăluie finalul după ce părăsesc teatrul.