Pe data de 10 septembrie 2021, timp de o oră şi jumătate în Sala Mare a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" va avea loc concertul de muzică de cameră SoNoRo Conac. Programul concertului este alcătuit din lucrări de Jean Sibelius, Clara Schumann, Maurice Ravel, Fritz Kreisler, Nikolai Rimski-Korsakov, Ludwig van Beethoven, în interpretarea muzicienilor Anna-Liisa Bezrodny (vioară), Sabin Penea (vioară), Răzvan Popovici (violă), Eduard Zecheru (violoncel) şi Cristiana Miharţ (pian). "Marea muzică universală, frumuseţea naturii şi a arhitecturii tradiţionale, alături de rafinamentul conacelor şi palatelor de altădată, au la fiecare ediţie SoNoRo Conac un efect surprinzător. Invităm publicul să ne însoţească şi anul acesta pentru a descoperi împreună câteva dintre cele mai frumoase locuri din ţara noastră, dar şi partituri mai puţin cunoscute, alese special pentru a întregi farmecul peisajului în care sunt interpretate"- Răzvan Popovici, directorul turneului SoNoRo Conac.