Protecția Consumatorilor a amendat magazinul Auchan, din Galați, cu 13.000 lei
Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a verificat modul în care este respectată legislația în vigoar…
Comisariatul Judetean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a verificat modul în care este respectată legislația în vigoar…
PSD a sesizat autoritățile publice cu atribuții de control în domeniul pandemiei cu privire la pregătirile PNL în vederea săvârșir…
PSD a reușit, luni, în cadrul Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, să obțină introducerea pe ordine…
Partidul Social Democrat (PSD) a transmis luni un comunicat prin care își reafirmă susținerea totală pentru ministrul Justiției, R…
Reprezentanții PSD arată faptul că liberalii au trimis prea târziu legea care va reglementa starea de alertă în Parlament, i…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nu mai vede urgenţa adoptării proiectului de lege care prevede obligativitatea certificatul…
Cetățenii din Galați care locuiesc la bloc au obligația de a depozita brazii de Crăciun la cel mai apropiat punct de colectare a d…
Peste 8,7 milioane de lei sunt tăiate din sumele care merg din cota de TVA la primării, pentru programul de tichete de grădiniță…
În urma unei autosesizări, comisarii Gărzii de Mediu Galați au efectuat verificări la un restaurant din municipiu și au const…
În cursul lunii septembrie 2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a realizat o acțiune tematică…
Strada Siderurgiștilor va fi închisă de 2 săptămâni. Începând de luni mașinile nu vor mai putea trece prin sectorul cuprins între…
Lucrările efectuate de SC Apă Canal SA pe str. Stadionului din municipiul Galați au impus restricții ale traficului rutier pe tron…
Comisariatul Județean Galați al Gărzii Naționale de Mediu a desfășurat un control pe un șantier de reabilitare a unui bloc de locu…
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, joi, lista statelor considerate cu risc epidemiologic. Marea Britanie…
Începând cu anul școlar 2020-2021, în sistemul de învățământ preuniversitar vor funcționa unități de învățământ cu statut de unită…
O parte a străzii Domnească din municipiul Galați va fi închisă circulației auto până la toamnă. Restricțiile vor fi impuse de aut…
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 de lei…
În contextul epidemiologic actual, pentru a veni în întâmpinarea gălăţenilor, Biblioteca Judeţeana „V.A. Urechia” vă informează că…
În noaptea de 28 spre 29 martie 2026, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 03:00 va deveni ora 04:00, marcând tre…
Începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare modificări privind modul de susținere a testului de verificare a cunoașteri…