Finanțare de 50.000 de euro pentru proiectul IncubaThor, la care este partener și Fundația Comunitară Galați
Fundația Comunitară Galați a anunțat că proiectul IncubaThor a fost selectat de către Asociația pentru Relații Comunitare în accel…
Fundația Comunitară Galați a anunțat că proiectul IncubaThor a fost selectat de către Asociația pentru Relații Comunitare în accel…
Finanțări de până la 100.000 euro și formare antreprenorială pentru studenți, masteranzi şi doctoranzi prin proiectul AntRES 2.0…
Universitatea „Dunărea de Jos" din Galați, în calitate de beneficiar, implementează în parteneriat cu Asociația Patronatul Tineril…
Senatorul PSD critică proiectul legii privind fiscalizarea muncilor domestice. Este o nouă inițiativă absurdă a actualei puteri, o…
Începând de anul viitor, cititorii Biblioteca Județeană „V. A. Urechia” vor beneficia de un nou spațiu dedicat lecturii și studiul…
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, UNICEF România şi SERA România au semnat un Memorandum pe…
Membrii Sindicatului Liber din Direcția Silvică Galați au participat, miercuri dimineață, alături de toți colegii lor din cadrul F…
Harta lecturii în România, un demers de colectare şi “cartografiere” a practicilor de lectură, a fost anunțată de Proiectul MERITO…
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi este, printre altele, par…
Premierul Ilie Bolojan a spus că proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților este în linia normelor europene. Declar…
A început amplasarea celor 275 de insule ecologice din cartiere, unde se vor putea colecta deșeurile. În premieră, accesul la aces…
A fost adoptat proiectul de lege care prevede ca niciun şofer băut, drogat sau fără permis, care produce accidente mortale să nu m…
Miercuri, 28 decembrie, Consiliul local Galați se întrunește pentru aprobarea a două proiecte importante pentru Educația locală și…
Primăria municipiului Galați a anunțat lansarea licitației pentru contractul de lucrări de modernizare a Școlii Gimnaziale „Ludovi…
Clădirea Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, una dintre cele mai reprezentative instituții de învățământ din oraș…
Prim-ministrul României a avut o întrevedere cu o delegație a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul c…
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că în următoarele zile parlamentarii vor adopta proiectul social democraț…
Preşedintele PSD a declarat marţi faptul că Senatul va dezbate săptămâna viitoare un proiect de lege prin care profesorii să prime…
La Ministerul Finanțelor a început analiza proiecțiilor bugetare pentru anul viitor și fundamentarea documentelor care însoțesc pr…
Facultatea de Arhitectură Navală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, împreună cu Asociația ANCONAV, Asociația Ar…