Logo
Imprimă această pagină

Inspecția Muncii, campanie națională de verificări în domeniul construcțiilor Recomandat

Inspecția Muncii, campanie națională de verificări în domeniul construcțiilor

Având în vedere numărul de accidente de muncă înregistrat în cursul anului 2020 în domeniul construcţiilor, precum şi gravitatea acestora, Inspecţia Muncii consideră că se impune intensificarea acţiunilor de control şi monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pe șantiere.

În consecință, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a desfăşurat prima etapă a Campaniei naţionale de verificare a modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor. Astfel, 50 de angajatori din județul Galați, din domeniul construcţiilor, au primit informări cu privire la această campanie.

Etapa a doua a campaniei se va desfăşura în perioada aprilie – octombrie 2021. Inspectorii de muncă vor efectua acţiuni de control la angajatori pentru a verifica modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă, respectiv implementarea măsurilor necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătatea lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în şantierele temporare sau mobile.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.