Logo
Imprimă această pagină

Tigrii lui Florin Ignat vor să păstreze Supercupa României în vitrina United Recomandat

05 united 05 united

Sezonul în futsalul intern revine în actualitate. Primul joc oficial este programat luni în sala sporturilor din Odorheiu Secuiesc şi va aduce în faţă cele mai bune echipe din România, United Galaţi şi Autobergamo Deva, care se vor lupta pentru Supercupa Românii. Tigrii gălăţeni, care au câştigat sezonul precedent toate cele trofee: Supercupa, Cupa României şi Liga 1 s-au pregătit foarte bine la Galaţi şi Greşu şi pornesc cu prima şansă. „Eu consider că şansele sunt 50%-50%. E un singur meci, în futsal se poate întâmpla orice într-un sigur meci. Venim după un cantonament reuşit, băieţii au tras foarte mult la antrenamente şi sperăm să mai aducem un trofeu la Galaţi”, a declarat antrenorul-jucător Florin Ignat la United TV. Lotul de jucători a fost completat cu: Dudău, de la Sportul Ciorăşti şi Constantinescu, de la Ajax Dulcissimo. Reprezentanta României în grupele din Main Round-ul UEFA Futsal Champions League s-a despărţit de Păduraru iar Cârdei va lipsi motivat pentru că este în cantonament cu Naţionala de tineret a României care va partida din weekend la turneul final al Campionatului European. Partida va începe la ora 18.30 şi va fi transmisă la Digisport 2.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.