Menu
RSS
Un internaţional din Capul Verde a semnat pentru Oţelul

Un internaţional din Capul Verde a …

Lovitură de imagine pentr...

Oţelul a plecat în cantonament montan la Braşov

Oţelul a plecat în cantonament mont…

Oţelul a încheiat prima s...

Premii pentru olimpicii gălățeni în competiția ,,Cultură și Spiritualitate Românească”

Premii pentru olimpicii gălățeni în…

Rezultate deosebite la et...

Damen Galați devine, de la 1 iulie, șantier militar

Damen Galați devine, de la 1 iulie,…

Directorul Damen Naval Ro...

Europarlamentarul Dan Nica: Este necesară decuplarea prețului electricității de cel al gazelor naturale pentru a proteja consumatorii

Europarlamentarul Dan Nica: Este ne…

Europarlamentarul român D...

Salbă bogată de medalii pentru gălăţenii de la Aqua Sport

Salbă bogată de medalii pentru gălă…

Weekendul trecut la Bucur...

Galaţi: "Artă" de Yasmina Reza

Galaţi: "Artă" de Yasmina…

Sâmbătă, 14 iunie, ora 19...

Alertă în Galați: o fetiţă de 8 ani, ucraineancă, a dispărut. Unde a fost găsită

Alertă în Galați: o fetiţă de 8 ani…

O fetiţă de 8 ani, ucrain...

Accident groaznic în județul Galați: doi tineri și-au pierdut viața. Șoferul mașinii nu avea permis de conducere

Accident groaznic în județul Galați…

Polițiștii din cadrul Bir...

La Spitalul Județean, diagnostic rapid și tratamente personalizate în cazurile de cancer. Investiții de 3 milioane de lei în laboratorul Secției de Anatomie Patologică

La Spitalul Județean, diagnostic ra…

Secția de Anatomie Patolo...

Prev Next

Mai 2024 - Regional Press

Operațiunea Jupiter: percheziții la persoane bănuite de contrabandă de țigări

În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 29 mai 2024, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Galați, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Galați, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări față de doi bărbați, de 58, respectiv 60 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu țigarete.

Astfel, au fost ridicate și indisponibilizate 17.840 de țigarete, de diferite mărci, 8 săbii, 6 baionete, 3 pumnale, 1 cuțit cu mâner metalic, 1 lopată de infanterie, 3 teci cu baionete metalice, 6 sticle de alcool netimbrate, de proveniență din Republica Moldova, 1 telefon mobil și 6.940 de lei, respectiv 1.000 de euro.

După audieri și administrarea materialului probator, față de bărbatul, de 60 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul de astăzi, 30 mai, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a persoanelor cercetate pentru comiterea faptei mai sus menționate, prejudiciul fiind estimat, până în prezent, la 14.500 de lei.

Citeşte mai departe ...

2.700 de posturi vacante din spitale şi servicii de ambulanţă, deblocate!

Guvernul deblochează angajările pentru 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă. 

”Deblocăm azi angajările pentru alte 2700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă. Este a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical după cele din ianuarie şi februarie, când au fost deblocate angajările pentru 10.000 de posturi”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.

De asemenea, Guvernul va crea un grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile.

Citeşte mai departe ...

Premierul Marcel Ciolacu: Sunt adeptul impozitării progresive

Premierul Marcel Ciolacu susține că este adeptul impozitării progresive, dar nu exclude nici cota unică la companii. 

 ”Noi avem de îndeplinit o altă reformă, reforma fiscală. Acolo va fi o discuţie amplă unde vom lua hotărârile cele mai bune. Sunt adeptul impozitării progresive, ea este peste tot în lume. În Europa mai este într-un stat care este ca şi mărime cât Bucureştiul şi în Federaţia Rusă şi mi se pare în Bulgaria pe anumite segmente. Noi nu mai avem cota unică. Noi trebuie să lămurim şi acest lucru. Eu nu sunt neapărat, nu exclud  continuarea cu cota unică la companii. Dar cota unică trebuie să fie cota unică. O cota unică înseamnă tot sistemul de impozitare. Dacă am hotărât astăzi să fie cota unică, ar însemna că creştem taxe şi impozite”, a afirmat Marcel Ciolacu. 
 
Premierul nu exclude nici cota unică. 
 
”Eu nu exclud cota unică. Şi am stat cu oamenii de afaceri şi am văzut şi bunele şi relele, am stat de vorbă şi cu ANAF-ul ca sistem de strângere a taxelor. O cotă unică trebuie să fie unică, nu trebuie să fie o cotă unică cu excepţii pe fiecare, în funcţie de cum ne convine nouă”, a mai transmis Ciolacu.
Citeşte mai departe ...

Parcul de Aventură va oferi și mai multă distracție. Costel Fotea: Vom amenaja două piste de bob suspendat

O nouă distracție pentru gălățeni. Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, a semnat contractul de lucrări pentru amenajarea a două piste de bob suspendat în Parcul de Aventură “EscapeLand” din Pădurea Gârboavele. 

Lungimea celor două piste este de peste 1,5 kilometri. Mai mult, în cadrul acestei investiții vor fi amenajate și piste de biciclete, un turn de cățărare de 10 metri înălțime, locuri de joacă pentru copii și spații de relaxare pentru adulți. 

“Parcul de Aventură va oferi și mai multă distracție, și mai multă adrenalină. Celebrul bob suspendat ajunge și la Galați. Adică peste 1,5 kilometri de senzații tari și experiențe memorabile în mijlocul pădurii. Mai mult, vom avea singura pistă din România cu sistem de frânare gravitațional, oferind experiențe de neuitat. În plus, tot în Parcul de Aventură, vom realiza și peste 7 kilometri de piste de biciclete, atât pentru amatori, cât și pentru profesioniști, una dintre piste urmând să fie amenajată pentru competiții internaționale de mountain bike”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.  

Valoarea investiției este de aproximativ 14,5 milioane de lei, iar lucrările vor fi efectuate de o asociere de firme din România și Germania cu experiență în acest domeniu, fiind cele care au amenajat pistele de bob de la Toplița și Cheile Grădiștei.

Citeşte mai departe ...

„Tramvaiul copiilor”, din 31 mai până pe 5 iunie, pe traseul 39

  • Publicat în Social

Societatea Transurb Galați informează că, vineri, 31 mai, va da startul evenimentelor dedicate copiilor de ziua lor.

Astfel, vineri, Transurb, în colaborare cu Damen Shipyards Galați,  Asociația Dodoroni și cu sprijinul Primăriei, îi invită pe cei mici la o plimbare cu „Tramvaiul copiilor”, în intervalul orar 13.00-15.00, unde distracția și voia bună vor fi garantate. Micii călători vor fi întâmpinați de personaje de desene animate, vor avea parte de surprize dulci și se vor distra într-un  decor special creat care îi va introduce pe un tărâm al copilăriei.            

„Tramvaiul copiilor” va circula pe ruta traseului 39. Va pleca la ora 13.00 de la capăt de linie Micro 19 și va circula, până la ora 15.00, până la Comat și retur.

„Cu ajutorul a două clase de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr.17 Galați, vom transforma un tramvai în «Tramvaiul copiilor», va fi decorat de micuții elevi în aceeași dată, respectiv, 31 mai. Activitatea de decorare a tramvaiului va începe la ora 11.30, în incinta depoului de tramvaie din str. Siderurgiștilor nr.45 J, Galați. «Tramvaiul copiilor» va circula pe traseul 39 până în data de 5 iunie pentru a bucura toți copiii, dar și pentru a reaminti adulților de copilărie”, menționează Compartimentul de relații publice al Transurb.

Citeşte mai departe ...

Peste 100 de performeri la Concursul Interjudeţean Mathgal

Şcoala Gimnazială nr. 5 Galaţi a găzduit sâmbătă proba de matematică a Concursului Interjudeţean Mathgal, la care au participat peste 350 de elevi din 6 judeţe: Brăila, Vrancea, Călăraşi, Iaşi, Bacău şi Galaţi. Preşedintele concursului a fost prof. Bogdan Antohe de la Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu Galaţi, iar coordonatorul concursului a fost prof. Florin Antohe de la Colegiul Naţional Vasile Alecsandri Galaţi. Echipa organizatorică a fost completată de Daniela Nicolaev Malaxa, profesor de matematică şi directorul Şcolii Gimnaziale nr. 5 Galaţi, şi Mădălina Nicoleta Caramalău, profesor de matematică în cadrul Şcolii nr. 5 Galaţi. S-au acordat 21 de premii şi peste 80 de menţiuni, 12 dintre premianți fiind elevi gălățeni.

Duminică a fost rândul premiilor pe echipe, concursul a continuând cu o sesiune de comunicări ştiinţifice și o întrecere de lucrări pe diverse teme abordate. Competiția „La pas prin Univers”, din cadrul Concursului Interjudeţean Mathgal 2024, s-a adresat elevilor de gimnaziu şi a avut ca scop familiarizarea elevilor cu activitatea de elaborare a unei lucrări ştiinţifice, promovând prin temele abordate interdisciplinaritatea, precum şi aplicabilitatea acestora în viaţa cotidiană, dar şi dezvoltarea abilităţilor de comunicare. Potrivit organizatorilor, au participat 8 echipaje de la 6 unităţi de învăţământ. Premiile au fost de obţinute de: Şcoala Gimnazială nr. 22 Galaţi - Premiul I, Şcoala Gimnazială nr. 5 Galaţi - Premiul al II-lea, Şcoala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza Brăila - Premiul al III-lea , Şcoala Gimnazială Ştefan Luchian Moineşti - Menţiune.

Citeşte mai departe ...

Echipa de robotică ByteForce, sprijinită financiar de Consiliul Județean Galați

Consiliul Județean Galați a alocat banii necesari pentru ca Galațiul să fie din nou reprezentat la una dintre cele mai prestigioase competiții de robotică din lume – “Maryland Tech Invitational”.

Astfel, după ce a sprijinit financiar echipa RoSophia la Mondialele de Robotică din SUA, Consiliul Județean este acum alături de o altă echipă de tineri talentați și extrem de apreciați în domeniul roboticii.

Este vorba de echipa ByteForce a Colegiului Național “Vasile Alecsandri”, care peste aproximativ o lună va reprezenta Galațiul în SUA la “Maryland Tech Invitational”, unde sunt invitate  să  participe  echipe care  au  demonstrat  excelenţă  în  ştiinţă,  tehnologie,  inginerie  şi matematică.

Consiliul Județean va asigura costurile pentru biletele de avion și cazarea echipei, evenimentul desfășurându-se la Johns Hopkins Applied Physics Laboratory, din Laurel, Maryland, la finalul lunii iunie.

“Am acceptat fără ezitare și cu mare bucurie să fim alături de acești copii minunați, extrem de inteligenți și talentați, care reprezintă peste tot Galațiul.  ByteForce, o echipă extraordinară de tineri pasionați de robotică, va reprezenta Galațiul în Statele Unite ale Americii, la una dintre cele mai mari competiții de robotică din lume.  Practic, tinerii gălățeni au fost aleși din peste 200 de echipe din întreaga lume, rezultatul obținut de robotul lor fiind unul din categoria recordului mondial. Au fost aleși pentru că sunt foarte buni, iar noi ne mândrim cu ei, le ținem pumnii și suntem mereu alături de ei”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Echipa ByteForce a înființat primul club de robotică în Galați, în 2016, iar de-a lungul anilor a obținut nenumărate premii, fiind implicată în zeci de activităţi şi proiecte.  

De asemenea, astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean, a fost prezentă echipa de robotică RoSophia, care a reprezentat cu succes Galațiul la Mondialele din SUA de anul acesta. Consiliul Județean a sprijinit financiar deplasarea și cazarea echipei.  

“A fost o surpriză extrem de frumoasă să-i avem în mijlocul nostru pe talentații copii de la RoSophia, care s-au întors din Statele Unite ale Americii cu cel mai mare premiu obținut de o echipă românească.
Astfel, după 4 zile de competiție acerbă, 10 meciuri de calificare și 3 meciuri de semifinală, RoSophia a obținut premiul pentru echipa care a utilizat cel mai bine conceptele tehnice, principiile fizice, mecanice și cunoștințele matematice pentru a realiza un robot competitiv. Iar asta arată cât sunt de buni și de pregătiți.

Iar astăzi, ne-au făcut marea bucurie și onoare să vină la ședința de consiliu  cu premiul obținut. Bravo lor, bravo profesorilor și celor care le sunt alături. Noi suntem tare mândri de ei!”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Citeşte mai departe ...

Un nou contract cu fonduri europene pentru Spitalul Județean Galați. Costel Fotea: Energie verde, condiții mai bune pentru pacienți și costuri mai mici pentru spital

Președintele CJ Galați, Costel Fotea, a semnat un nou contract cu fonduri europene pentru Spitalul Județean. 
 
Este vorba despre modernizarea sistemului care asigură încălzirea a aproximativ 100.000 de mp de spații medicale – saloane, cabinete, săli de tratament, laboratoare, săli de operație și spații tehnice.
 
„Vor fi modernizate inclusiv cazanele centralei termice, vor fi instalate 200 de panouri solare și se vor monta 7 pompe de căldură de înaltă eficiență termică.Totul va fi integrat într-un sistem modern de monitorizare a parametrilor, asigurând astfel cele mai bune condiții de încălzire la costuri minime, deoarece vom reduce cu peste 60% consumul actual de energie pentru încălzire.
Mai mult, vom asigura temperatura optimă în saloane, eliminând și riscul de avarii majore, echipamentele actuale având o vechime de 30 - 40 de ani”, a transmis Costel Fotea, 
 
În plus, vom consolida și eficientiza energetic clădirea centralei termice a spitalului.
 
Valoarea investiției este de aproximativ 4,6 milioane de euro (aproximativ 23 de milioane de lei).
Citeşte mai departe ...

Premierul Marcel Ciolacu: Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri, 29 mai 2024, că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu președintele Erdogan este în vigoare.  

„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul  Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu președintele Erdogan este în vigoare.  Mulțumesc autorităților turce pentru promptitudine. Vom continua să lucrăm împreună în beneficiul cetățenilor noștri”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Citeşte mai departe ...

O nouă zonă de relaxare și distracție în aer liber pentru gălățeni. Costel Fotea: Am extins Balta Zătun

La Complexul de agrement Zătun a fost inaugurată o nouă zonă de relaxare și distracție în aer liber pentru gălățeni. Investiție realizată de Consiliul Județean Galați.
 
„Este vorba despre extinderea complexului cu o suprafață generoasă de peste 12.500 mp, „Zătun 2” devenind astfel o oază de liniște și relaxare în mijlocul naturii. Aici veți descoperi 9 căsuțe cochete, 3 foișoare mari pentru întâlniri cu cei dragi și un loc de joacă nou-nouț pentru copii. În plus, pentru pasionații de pescuit, am pregătit nu mai puțin de 5 pontoane pescărești, oferindu-le posibilitatea de a se relaxa pe malul apei”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
 
An de an, Consiliul Județean Galați organizează la Balta Zătun competiții de pescuit pentru nevăzători, pentru persoane cu deficiențe locomotorii și diferite evenimente cu scop caritabil.
 
Proiectul „Zătun 2” este finanţat prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime și are o valoare de aproximativ 4 milioane de lei.
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri