Menu
RSS
„Fără șoferi, nu există ride sharing!”. Protest al colaboratorilor Uber și Bolt din Galați

„Fără șoferi, nu există ride sharin…

Peste 200 de șoferi, cola...

Digitalizarea fondului de carte și modernizare educațională la UDJG, printr-un proiect transfrontalier

Digitalizarea fondului de carte și …

Universitatea „Dunărea de...

Un vis aproape să fie îndeplinit

Un vis aproape să fie îndeplinit

Sezonul atletic în aer li...

Acord pentru o „rotativă” guvernamentală

Acord pentru o „rotativă” guvername…

Preşedintele Nicuşor Dan ...

VIDEO Incendiu la depozite, în Galaţi. A fost emis mesaj RO-Alert

VIDEO Incendiu la depozite, în Gala…

Un incendiu violent a izb...

Balul IEI, eveniment caritabil organizat de Asociația Femeilor Întreprinzătoare din România – Galați

Balul IEI, eveniment caritabil orga…

Asociația Femeilor Întrep...

Olimpiada de Astronomie și Astrofizică readuce elevii gălățeni pe podiumul național

Olimpiada de Astronomie și Astrofiz…

Organizată de Ministerul ...

Arhiepiscopia Dunării de Jos l-a oprit de la slujire pe preotul acuzat că a violat o adolescentă

Arhiepiscopia Dunării de Jos l-a op…

Arhiepiscopia Dunării de ...

Spectaculoasa pistă de bob suspendat din pădurea Gârboavele, aproape finalizată. Costel Fotea: Urmează instalarea pistei de bob cu pernă magnetică

Spectaculoasa pistă de bob suspenda…

Lucrările la prima pistă ...

„Dacă întrebi ce este jazzul, nu vei afla niciodată.” – Louis Armstrong

„Dacă întrebi ce este jazzul, nu ve…

Vineri, 20 iunie, ora 20:...

Prev Next

Luni, 20 Mai 2024 - Regional Press

Activitățile extracurriculare ale elevilor, baza realizării mai multor cercuri metodice ale profesorilor din Galați

Cercul metodic al coordonatorilor pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, setul gimnaziu-Galați, a fost susținut de echipa Școlii Gimnaziale "Alexandru Moruzi" din Pechea, județul Galați. Tema susținută "Dezvoltarea competențelor cheie prin activități extrașcolare" s-a împletit armonios cu prezentarea practică a acestor activități, momente în care elevii școlii au dovedit implicarea lor în propria dezvoltare dar și participarea cu interes la activitățile școlare.

La Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" din Tecuci , Liceul Tehnologic "Ovid Caledoniu" Tecuci a organizat Cercul metodic al profesorilor de istorie și educație socială (set Tecuci și rural aferent), cu tema "Valențe formativ-educative ale activităților extracurriculare – diseminarea rezultatelor obținute în urma desfășurării unor proiecte extracurriculare la istorie/educație socială".

Într- un cadru deosebit, activitatea s-a desfășurat sub forma unui schimb de bune practici, fiind prezentate proiecte cu impact în dezvoltarea competențelor și abilităților elevilor, formarea în spiritul valorilor umaniste.

Și la Școala Gimnazială Nr.1 Cavadinești a fost organizată activitatea cercului metodic al profesorilor de istorie, geografie și educație socială – setul V.

Tema cercului a fost "Valențe formativ – educative ale activităților extracurriculare" și a permis diseminarea rezultatelor obținute în urma desfășurării unor proiecte extracurriculare la disciplinele: istorie, geografie și educație socială, fiind o bună ocazie de a promova imaginea școlii la nivel județean.

În alt oraș din județ, La Berești, Cercul Metodic 6- licee, organizat la Liceului Tehnologic ,,Paul Bujor" din localitate, într-un context didactic și cultural caracterizat prin substanță și varietate, a reunit profesorii de limba și literatura română. Pentru ilustrarea temei propuse, ,,Dezvoltarea creativității la orele de limba și literatura română prin promovarea abordărilor inter-, trans- și cross -curriculare", colegii noștri au valorificat patrimoniul cultural local în exemple de activități didactice care au creat punți sufletești între generații și au deschis oportunitatea investigației mai detaliate a resurselor literare, geografice, spirituale, istorice ale zonei.

Școala Gimnazială "Doamna Nica" din Valea Mărului, a organizat cercul metodic al disciplinei religie, setul Tecuci-Nicorești. Activitatea a început la Biserica "Nașterea Maicii Domnului " din localitate cu Slujba de Te-Deum și a continuat la școală. Tema prezentată "Pedagogia tainelor vindecării în programa gimnazială la disciplina religie ortodoxă" se înscrie în tematica anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor".

Activitățile prezentate de elevi arată grija și implicarea profesorilor care i-au îndrumat dar și dorința lor de a fi mai buni.

Citeşte mai departe ...

O nouă zi cu protest la Agenția pentru Protecția Mediului Galați

  • Publicat în Social

Angajații din cadrul Agenției Județene pentru Protecția Mediului (APM) Galați au continuat, luni, protestul, pentru a treia zi. Timp de două ore, ei au ieșit în fața sediului, cu pancarte, nemulțumiți de discriminarea salarială la care sunt supuși față de alte structuri ale Ministerului Mediului.

„Nu se cer majorări de salarii, nu se face grevă, se solicită însă înlăturarea  inechităților salariale. Suntem extrem de nemulțumiți de faptul că revendicările noastre nu au  avut nici un fel de ecou!

În cadrul agențiilor pentru protecția mediului își desfășoară activitatea specialiști cu înaltă calificare, ingineri de specialitate, chimiști, geografi, biologi, unii dintre aceștia cu o vechime de peste 30 – 40 ani, cu o marjă de salarizare cuprinsă între 2800 si max.5000 de lei.

Există discrepanțe foarte mari între agențiile pentru protecția mediului și alte structuri deconcentrate ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, respectiv Garda de Mediu sau Garda Forestieră, dar și față de alte instituții publice care fac acțiuni de protest, cu toate că angajații acestora au câștiguri salariale cu diferențe de 50% și chiar 100% față de nivelul nostru de salarizare ceea ce ne determină să continuăm protestul”, afirmă angajații APM Galați.

Conform acestora, au fost nenumărate promisiuni că această problemă de înlăturare a inechităților salariale va fi rezolvată, dar acest lucru nu a fost realizat.

„Oare cum ar fi dacă am bloca și noi emiterea deciziilor privind proiectele majore de infrastructură, proiectele finanțate prin fonduri europene și alte proiecte cu impact major aflate în infringement.

Protestele ce vor urma, inclusiv greva generală, dacă va fi cazul, sunt expresia hotărârii angajaților APM de a lupta pentru dreptate și echitate în tratamentul salarial. Ne angajăm să continuăm această luptă până când drepturile noastre sunt respectate și nedreptatea salarială este eliminată!

Pe durata protestului, nu se preiau documentații! Angajații continuă activitatea de birou și cea desfășurată în teren, conform atribuțiilor de serviciu, pentru asigurarea termenelor legale în ce privește emiterea actelor depuse anterior seriei de proteste spontane.

Transmitem beneficiarilor APM Galați, solicitarea de a înțelege demersul legitim al salariaților. De reacția rapidă a forurilor decizionale depinde durata protestului, acesta se va suspenda deîndată ce se publică în Monitorul Oficial, OUG care elimină discriminarea salarială”, mai spun angajații APM Galați.

Citeşte mai departe ...

Clădire modernă pentru Ambulanța Tecuci

În cadrul şedinţei Consiliului Judeţean a fost aprobată ultima documentaţie necesară pentru a demara lucrările de consolidare, eficientizare energetică și modernizare a sediului Ambulanței Tecuci. Este vorba despre documentaţia tehnică, urmând astfel ca, în cel mai scurt timp, să fie emis ordinul de începere a lucrărilor.   

Investiţia, în valoare de peste 3 milioane de lei, este realizată cu ajutorul fondurilor europene atrase de către Consiliul Judeţean Galaţi. 

“Vom transforma complet sediul ambulanței. Totul pentru a asigura un mediu mai confortabil și mai sigur celor aproape 40 de salvatori care lucrează aici zilnic. Astfel, o clădire veche de aproape 7 decenii va fi transformată într-una modernă, oferind condiții excelente pentru cei care muncesc aici. Este respectul pe care îl aducem acestor oameni, fiind, de asemenea, o investiție extrem de necesară pentru Tecuci. Vom consolida clădirea, care are o suprafață de aproximativ 400 metri pătrați, și vom interveni și la partea de instalații, montând un sistem nou de climatizare pentru a asigura calitatea aerului. 

De asemenea, vom instala sisteme de ventilare mecanică cu recuperatoare de căldură, sistem inteligent de management al energiei, reabilitând sistemul de încălzire și cel de furnizare a apei calde de consum. Mai mult, clădirea va fi dotată cu panouri fotovoltaice și panouri solare" a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027.

Citeşte mai departe ...

Brăniştenii, pe podium, lieştenii în Top 4

  • Publicat în Sport

Liga a 3-a la fotbal a programat în weekend partidele ultimei etape din play-off. Ambele echipe au părăsit terenul învinse. Sporting a cedat pe Lieşti Arena confruntarea cu liderul Metalul Buzău, scor final 0-4. Antrenorul Cătălin Savu a început cu formula: Cilighidreanu -Ţopa, Podaşcă, Maftei, Dima -Chiriac, Crihană, Iordache, Stan -Grigoraş, Gherase. Au mai jucat: Munchiu, Dima, Iacob, Petrache. Lieştenii au terminat sezonul pe locul 4 cu o poziţie mai sus decât în cel precedent.
Unirea Braniştea a fost învinsă în deplasare de CSM 2007 Focşani, focşănenii s-au impus cu 2-0. Antrenorul Ionuţ Niculcea a folosit 11-le de start: Paharnicu -Mihai, Enache, Popa, Hilohi -D.Cireş, Murgoci -Neagu, Chebac, Andrei -Ţicămucă. Brăniştenii se clasează pentru al doilea an consecutiv pe locul 3.

Citeşte mai departe ...

Firmă din Galați amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu

Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați au efectuat un control în urma mai multor sesizări privind eliminarea necorespunzătoare a apelor uzate în amestec cu beton și pietriș la o firmă de profil din municipiul Galați.
 
 În urma acestui control, au fost identificate urme de eliminare a apelor uzate în zone neautorizate și disconfort olfactiv generat de cifele care transportă beton. Drept urmare, au fost luate măsuri stricte pentru a proteja mediul și sănătatea publică:
1. Se interzice evacuarea apelor uzate de orice fel pe spații neautorizate.
2. Se va umecta suprafața amplasamentului unde se desfășoară activitatea ori de câte ori este nevoie pentru a limita emisiile de poluanți.
 
„ Societatea responsabilă a fost sancționată cu o amendă de 50.000 de lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului”, a transmis Garda de Mediu Galați. 
Citeşte mai departe ...

Operațiune de salvare a unei iepe căzută într-un canal de irigații

Pompierii au intervenit pentru salvarea unei iepe căzută într-un canal de irigații, din localitatea Slobozia Conachi, județul Galați.

Au intervenit echipaje de intervenție de la Garda de Intervenție Pechea si SVSU Slobozia Conachi.

„Și necuvântătoarele au nevoie de noi! Ne-am convins de acest lucru astăzi, când Brigada de Pompieri Pechea a încheiat cu succes operatiunea de salvare a unui cal din canal. Blândă, de parcă știa că am venit pentru a o salva, iapa lui nea Ioniță Sandu a fost trasă din apă cu ajutorul unor furtunuri. Iar partea cea mai frumoasă a fost reîntâlnirea cu stăpânul său, care a venit imediat ce a aflat ce s-a întâmplat. Multumim pompierilor si SVSU Primaria Slobozia Conachi pentru promptitudine si devotament față de necuvântătoare!”,a transmis primarul Emil Dragomir.

Citeşte mai departe ...

Premierul Marcel Ciolacu: Românii din diaspora se uită la performanța administrativă, în primul rând locală

Premierul Marcel Ciolacu susține că românii din diasporă se uită la performanța administrativă, în primul rând locală, ca să vadă dacă serviciile publice se vor ridica la nivelul celor pe care ei le-au găsit în restul Uniunii Europene și să se întoarcă acasă

„Avem cea mai mare diasporă din Europa și cred că și românii din diasporă se uită la performanța administrativă, în primul rând locală, dar și central, ca să vadă dacă serviciile publice se vor ridica la nivelul celor pe care ei le-au găsit în restul Uniunii Europene și să se întoarcă acasă.

Cred că acesta este obiectivul nostru: de a oferi, în primul rând celor de acasă, servicii mai bune, un nivel de trai mai decent, o perspectivă, un plan administrativ local, care nu se poate realiza decât cu consilieri municipali, consilieri județeni, cu președintele Consiliului Județean, cu primarul de municipiu și, nu în ultimul rând, cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, cu prefectul”, a transmis șeful Guvernului.

 

Citeşte mai departe ...

N-a fot chiar singur pe lume

„Puţine lucruri se pot obţine cu brutalitate, în timp ce cu blândeţea obţii foarte mult, dacă nu, chiar totul.” - Hector Malot.
În 20 mai 1830 s-a născut Hector Malot, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi. A scris mai multe romane, dar este cunoscut mai ales pentru romanul „Singur pe lume” şi „Romain Kalbris”. Romanul „Singur pe lume” a fost dedicat fiicei lui, Lucie. „În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, şi numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie?…” se întreba Hector Malot la începutul cărţii sale.

Citeşte mai departe ...

Costel Fotea: Complexul de agrement Zătun are o nouă zonă de relaxare și distracție în aer liber

La Complexul de agrement Zătun a fost inaugurată o nouă zonă de relaxare și distracție în aer liber pentru gălățeni. Investiția este realizată de Consiliul Județean Galați.
 
„Este vorba despre extinderea complexului cu o suprafață generoasă de peste 12.500 mp, „Zătun 2” devenind astfel o oază de liniște și relaxare în mijlocul naturii. Aici veți descoperi 9 căsuțe cochete, 3 foișoare mari pentru întâlniri cu cei dragi și un loc de joacă nou-nouț pentru copii. În plus, pentru pasionații de pescuit, am pregătit nu mai puțin de 5 pontoane pescărești, oferindu-le posibilitatea de a se relaxa pe malul apei”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.
 
An de an, Consiliul Județean Galați organizează la Balta Zătun competiții de pescuit pentru nevăzători, pentru persoane cu deficiențe locomotorii și diferite evenimente cu scop caritabil.
 
Proiectul „Zătun 2” este finanţat prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime și are o valoare de aproximativ 4 milioane de lei.
Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri