Lista disciplinelor cu implicații pentru educația despre mediu
- Publicat în Educatie
Strategia națională privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030 conține lista disciplinelor cu implicații pentru educația pentru mediu din învățământul preuniversitar, dar și cunoștințele, abilitățile și comportamentele pe care ar trebui să le dobândească elevii, potrivit documentului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației pe 29 decembrie 2022.
Disciplinele din trunchiul comun și cele din curriculumul la decizia școlii cu implicații pentru educația pentru mediu și schimbări climatice din învățământul preuniversitar:
Învăţământ preşcolar
Disciplină opțională: „Educaţie ecologică şi de protecţie a mediului”.
Învățământ primar
Discipline din trunchiul comun:
- Geografia (clasa a IV-a) – cu activități de învățare: dobândirea interesului pentru înțelegerea rolului mediului înconjurător pentru viața și activitatea societății; înțelegerea necesității protecției mediului de viață; participarea la activități de conservare a mediului; formarea unei atitudini civice referitoare la cunoașterea, conservarea și protecția mediului.
- Educație civică (clasele a III-a și a IV-a) – cu activități de învățare: participarea la proiecte simple cu conținut moral-civic, în cadrul clasei, al școlii sau al comunității locale; implicarea, la nivel de clasă, școală sau la nivelul comunității locale, în proiecte simple, pe diferite teme cu conținut moral-civic; participarea activă la realizarea proiectelor propuse de cadrul didactic, pe diferite teme (de exemplu, valorificarea activităților tradiționale/tradițiilor din comunitatea locală, ocrotirea mediului înconjurător apropiat).
- Consiliere și dezvoltare personală (clasele I-a – a II-a) – conţinuturile învăţării sunt organizate pe domenii: autocunoaştere şi stil de viaţă sănătos; dezvoltare emoţională şi socială; aspecte specifice ale organizării învăţării şi pregătirii pentru viaţă la şcolarul mic.
Discipline din curriculumul la decizia școlii
Creează-ți mediul – exemple de activități de învățare pentru clasele a III-a și a IV-a:
- organizarea unor activităţi ecologice; stabilirea unor reguli de conduită faţă de mediul înconjurător;
- ilustrarea unor date importante din calendarul activităţilor ecologice;
- organizarea unor concursuri de afişe, materiale publicitare pentru a face cunoscute efectele poluării în zonă;
- crearea şi interpretarea unor scenete, dramatizări, pe teme ecologice;
- colectarea selectivă a deşeurilor;
- realizarea unor machete şi a unor obiecte publicitare din deşeuri;
- organizarea unor concursuri.
Învățământ gimnazial
Discipline din trunchiul comun:
- Geografie (clasele a V-a – a VIII-a) – contribuie la identificarea şi explicarea unor constatări (şi adevăruri), rezultate ale interacţiunii dintre componentele mediului terestru natural şi cele ale societăţii, precum şi ale interacţiunii globale om-natură (exemple de conținuturi: clasa a VI-a – efectele activităţilor umane asupra mediului şi calitatea vieţii; clasa a VII-a – identificarea unor probleme existente în mediul înconjurător, clasa a VIII-a – identificarea soluţiilor de protecţie a mediului geografic din orizontul local sau îndepărtat).
- Educație tehnologică și abilități practice – contribuie la crearea contextelor care favorizează formarea de atitudini responsabile faţă de sănătate, mediu, muncă prin aplicarea măsurilor de securitatea muncii, a normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, de ergonomia locului de muncă, prin reducerea consumului de energie, prin utilizarea raţională a resurselor materiale necesare realizării unui produs.
- Cultură civică – respect faţă de demnitatea şi drepturile omului, faţă de Constituţie şi legi; toleranţă şi respect faţă de persoane şi grupuri care susţin valori, opinii şi credinţe diferite; încredere în sine şi în ceilalţi; disponibilitate pentru dialog, relaţionare pozitivă cu ceilalţi şi cooperare; asumarea responsabilităţii faptelor personale şi a responsabilităţilor cetăţeneşti; gândire critică şi flexibilă; egalitate în faţa legii – respectarea legii; libertate de expresie, a opiniilor, libertatea de conștiință; implicare civică în viaţa comunităţii; cetăţenie activă.
- Educație socială – exemple de conținuturi:
clasa a V-a: drepturi ale copilului; responsabilități asociate acestora, exemplificarea unor drepturi în contexte concrete (de exemplu, dreptul la identitate, dreptul la familie, dreptul la educație, dreptul la joc și activități recreative, dreptul la protecție împotriva violenței, abuzului și exploatării, dreptul la securitate și protecție socială, protecția mediului – condiție a vieții);
clasa a VII-a – activități: participarea activă la realizarea proiectelor propuse, pe diferite teme (de exemplu, proiecte referitoare la prevenirea și combaterea violenței, incluziunea socială și educațională, proiecte privind influențarea deciziilor/politicilor publice locale în diferite domenii, proiecte legate de protecția mediului înconjurător/protejarea patrimoniului cultural).
- Consiliere și dezvoltare personală – contribuie la adoptarea unei atitudini responsabile faţă de propria sănătate și față de mediul înconjurător, din perspectiva stării de bine prin adoptarea unui stil de viață sănătos și a managementului comportamentelor de risc.
Discipline din curriculum la decizia școlii
- Educație pentru sănătate (clasele I-a – a XII-a) – domeniul sănătatea mediului (pentru toate clasele).
- Creează-ți mediul (clasele a V-a – a VII-a )
Învățământ liceal
Discipline din trunchiul comun:
- Geografie – clasa a IX-a (Geografie fizică) și clasa a XI-a (Probleme ale lumii contemporane), clasa a XII-a (Geografia României – Capitol climă: influențe, factori, elemente, evoluție).
- Biologie (clasele IX – XII) – grija față de mediul înconjurător (competențe: protejarea și conservarea mediului; relația organism-mediu).
Discipline din curriculum la decizia școlii:
- * Educație pentru dezvoltare (OMECS nr. 3542/2016)
- * Educație pentru democrație (OMECTS nr. 5817/2010)
Activități extracurriculare și extrașcolare cuprinse în Calendarul Activităților Educative Naționale finanțate de Ministerul Educației (2017, 2018, 2019) – (pe site-ul www.edu.ro), exemplificări:
- Concursul național de Proiecte de Mediu
- Concursul național de ecologie și protecția mediului „Să iubim natura”
- Concursul național de ecologie și protecția mediului „Un copil sănătos într-un mediu curat”
Programul național Școala Altfel – componenta Educație ecologică și protecție a mediului (OMENCȘ nr. 5034/2016 pentru aprobarea Metodologiei de organizare a Programului național Școala Altfel
Cunoștințe abilități și comportamente legate de schimbările climatice, viață terestră, viață acvatică și consum și producție responsabile
- Schimbări climatice
- Viață terestră
- Viață acvatică
- Consum și producție responsabile