Menu
RSS
Fondul de Garantare a Asiguraților preia dosarele de daună pentru polițele City Insurance

Fondul de Garantare a Asiguraților …

Fondul de Garantare a Asi...

Şapte victorii gălăţene la debut

Şapte victorii gălăţene la debut

La finele săptămânii trec...

Scoala 29 din Galați va fi modernizată cu fonduri europene

Scoala 29 din Galați va fi moderniz…

Primăria municipiului Gal...

Din recomandările bibliotecii "V.A. Urechia"

Din recomandările bibliotecii …

O carte pe zi: „Soţia din...

Ediția XIV-a Congresului Internațional de Istorie a Presei la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Ediția XIV-a Congresului Internațio…

Universitatea „Dunărea de...

Pericol major în finanțarea Sănătății

Pericol major în finanțarea Sănătăț…

Există deficite "mari" de...

Steaua a câştigat Cupa Arcada 2021

Steaua a câştigat Cupa Arcada 2021

Timp de trei zile, sala P...

Lucrări avansate la Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie din Galați

Lucrări avansate la Ambulatoriul Sp…

Spitalul TBC va avea unul...

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a devenit bunic: Așa arată fericirea!

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a…

Preşedintele PSD, Marcel ...

Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu pun bazele unui nou partid

Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu …

Fostul președinte PSD Liv...

Prev Next

Miercuri, 09 Iunie 2021 - Regional Press

Profesorii, obligați să colecteze evaluările elevilor la adresa lor

Fișa de feedback semestrial și metodologia de acordarea acestuia au fost publicate în Monitorul Oficial și intră în vigoare de la data publicării, potrivit ordinului de ministru nr. 3.864/2021. Prevederile se aplică și pentru acest final de semestru, în document nefiind nicio precizare despre faptul că s-ar aplica de la începutul anului școlar viitor sau vreun alt reper temporal. Prin metodologie, profesorii sunt obligați să colecteze feedback de la elevi despre activitatea de predare-învățare-evaluare, iar elevii pot completa documentul opțional.

Reamintim că pe 20 aprilie secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely scria pe contul său de Facebook că „în acest semestru Ministerul va propune implementarea metodologiei doar în școlile care doresc aplicarea chestionarului, urmând ca generalizarea procesului să aibă loc din anul școlar următor, ținând cont de feedback-ul rezultat din această pilotare”.

Fișa de evaluare conține 16 afirmații pe care elevii le notează de la 1 la 5, în funcție de acordul sau dezacordul cu acestea. Fișa de feedback trebuie completată cu numele profesorului a cărui activitate este analizată.

Citeşte mai departe ...

O victorie frumoasă pentru „panteruţele” de la FCUG

  • Publicat în Sport
 
 
La începutul acestei săptămâni a debutat Campionatul Naţional Under 17 la fotbal feminin. FC Universitatea Galaţi a jucat în deplasare cu Athletic Onix Rm. Sărat. „Panteruţele” antrenate de Gabi Călinescu s-au mişcat foarte bine şi au obţinut o victorie frumoasă şi importantă pentru moral. „După atâtea momente mai puţin plăcute, am simţit din nou bucuria fetelor şi am fost şi sunt mândru de ele. Înainte de joc, fetele au vrut să-mi dea un plic cu economiile lor pentru organizarea meciurilor la junioare şi pot să zic că gestul acesta e cel mai de preţ lucru pe care puteam să-l primesc în perioada asta. Nu vom primi niciodată nimic de la nici o junioară, am zis mereu, nu percepem taxă din 2015 şi aşa va fi până la final. După, mi-au zis că îşi doresc să câştige şi pentru mine, ca să mai zâmbesc şi eu. Au jucat fără emoţii, dar cu dorinţă şi ambiţie. Nu sunt prea multe de zis decât că vom CONTINUA şi vom LUPTA ÎMPREUNĂ PÂNĂ LA FINAL. Mândru de echipă şi recunoscător pentru tot de la cea mai mică la cea mai experimentată. Vă mulţumesc din inimă pentru tot şi iertaţi-mă dacă v-am înşelat aşteptările în această perioadă, sper doar să convingem şi acele persoane care nu au crezut în noi şi să ni se acorde în viitor mai multă atenţie, deoarece merităm şi demonstrăm asta prin rezultate, prin felul cum ne dezvoltăm. Vom continua împreună şi în al şaptelea sezon consecutiv de la înfiinţare şi sper să rezistăm din punct de vedere financiar deoarece ştiţi ce buget avem la dispoziţie şi în acelaşi timp câte datorii sunt, însă nu e timp să ne plângem trebuie să luptăm, să convingem şi să adunăm persoane cu suflet alături de noi”, ne-a declarat preşedintele-antrenor Gabi Călinescu. Rezultat final: Onix - FC Universitatea 4-7 (0-5). Au marcat pentru învingătoare: Ioana Sfetcu 3 goluri, Alexandra Condrea 2 g, Adelina Chiriac 2 g. FCUG a aliniat formula: Vanessa Neagu - Andra Budescu, Adelina Marcu, Beatrice Ghibrigiu, Andreea Ignat - Gabriela Puciu, Andra Tăune, Alexandra Condrea, Adelina Chiriac, Laura Năstse - Ioana Sfetcu. Gălăţencele vor mai juca două meciuri în această săptămână cu: Colegiul Naţional Nicu Gane Fălticeni, vineri, de la ora 18.00 în deplasare şi Zimbrul Tulcea, duminică, ora 17.00, pe teren propriu.
Citeşte mai departe ...

Inspectorii sanitari gălățeni scot de pe piață dezinfectanții falsificați

In trimestrul doi din anul trecut și primul trimestrul din acest an au fost retrase de pe piață 124 de produse biocide, conform surselor media centrale

Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății a cerut, luni, inspectorilor sanitari din cadrul DSP Galați și DSP Ilfov efectuarea de controale la producătorii SC Grande Gloria Production SRL, respectiv la producătorul SC G&M 2000 SRL.

Cu privire la avizare/autorizare și control, Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății precizează că produsele biocide (22 de tipuri, inclusiv dezinfectanți pentru suprafețe, pentru mâini, pentru apa potabilă, pentru zona alimentară) sunt puse pe piață în baza unui aviz/autorizație emis/ă de Comisia Națională pentru Produse Biocide.

Produsele biocide avizate/autorizate sunt postate în Registrul Național al Produselor Biocide, gestionat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Produsele biocide trebuie să dovedească eficacitatea prin prezentarea rapoartelor de testare a eficacității (de ex. bactericidă, fungicid, levuricidă, micobactericidă, virucidă etc.) realizate în laboratoare de specialitate. Aceste eficacități sunt specificate în aviz/autorizație.

Citeşte mai departe ...

Coana Chiriţa la Galaţi

Duminică 13 iunie, de la ora 18.30 pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" din Galaţi va avea loc reprezentaţia spectacolului de revistă "Chiriţa în provincie". Scenografia spectacolului poartă semnătura lui Daniel Divrician, iar conducerea muzicală a comediei în două acte cu cântece de Vasile Alecsandri, îi aparţine lui Nicolae Mantu. La vioară o vom asculta pe Ilona Văduva. Din distribuţie vor face parte actorii: Anton Mihail (Coana Chiriţa, moşieriţa), Paul Buţa (Grigori Bârzoi, soţul Coanei Chiriţa), Costel Donose (Guliţă, copilul lor), Cristina Ionaşcu (Luluţa, orfană), Viorica Mărăndici (Safta, sora lui Bârzoi), Alexandru Tatu (Leonaş, tânăr ieşean), Ovidiu Ghioc (Domnul Şarl, profesor francez), Andrei Ardeleanu (Ion, fecior boieresc), Cristina Vasopol, Mariana Pisică, Irina Popa, Adina Lazăr, Florin Piţa, Florentina Andronic, Gheorghe Racoviţă (ţărani, jandarmi, boieri). Spectacolul Chiriţa în provincie se va juca conform ultimelor norme impuse de autorităţi privind prevenţia răspândirii virusului Sars-COV2, iar disponibilitatea locurilor este de 70% din capacitatea sălii de spectacol. Preţul întreg al reprezentaţiei Chiriţa în provincie este de 32.4 lei, iar preţul redus pentru elevi, studenţi şi pensionari este de 21.6 lei. Biletele pot fi achiziţionate online accesând link-ul www.blt.ro/spectacole-galati. Informaţii suplimentare despre achiziţionarea biletelor sau despre disponibilitatea locurilor în sala de spectacol, pot fi obţinute accesând numărul de telefon 0236.465.599 (casieria Teatrului) în intervalul orar afişat pe site-ul instituţiei sau pe pagina de Facebook a acesteia.

Citeşte mai departe ...

Bestie cu chip de tată. Și-a lovit în somn bebelușul de doar o lună

A fost arestat bărbatul de 24 de ani, din județul Galați, care şi-a lovit în somn copilul de doar o lună. În urma anchetei, procurorii au decis că acesta l-a lovit intenţionat. 

Nenorocirea a avut loc pe 12 mai, când bebelușul de doar o lună a ajuns cu vânătăi în jurul gurii şi leziuni la cap Spitalul de Pediatrie Galați. În investigaţiilor medicii au cerut transferul la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Daniel Ciuraru, tatăl bebeluşului, le-a spus poliţiştilor că l-a lovit în somn pe sugar, din greşeală. 

„Din  materialul probator administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că, în perioada 07.05-09.05.2021, inculpatul a aplicat lovituri cu mijloace contondente unui membru de familie, minor, şi a cauzat un traumatism cranio-cerebral grav, cu hemoragie cerebrală – intraventriculară, interemisferic, hematom subdural bilateral, fracturi craniene biparietale şi dehiscenţă suturi coronală şi lambdoidă, leziuni care au pus în primejdie viaţa acestuia”,a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi .  
 
Pe 7 iunie, Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Galaţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile. 
 
Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile.
 
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

 
Citeşte mai departe ...

Lucrări ample pe drumurile județene din Galați

Se lucrează în mai multe zone ale județului Galați la refacerea infrastructurii rutiere. Sunt lucrări comandate de Consiliul Județean Galați, aflate în diferite stadii de realizare.

Lucrări sunt în nordul și centrul județului, dar și în orașul Galați.

„Se întâmplă acum pe drumurile judeţene: se toarnă ultimul strat de asfalt (uzură) pe DJ242A, între Rădeşti şi Bereşti, se lucrează la reabilitarea a două poduri (vechi de jumătate de secol) de pe DJ251A, pe raza comunei Corod, se intervine la sistemul de colectare a apelor pluviale pe tronsonul patru al Drumului de Centură, cel de pe strada Macului, iar pe DJ254 se amenajează trotuare şi rigole în zona localităţii Griviţa”, a anunțat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

De asemenea, au fost finalizate lucrările de supraînălţare a drumului în zona localităţii Nămoloasa (pe aproape jumătate de kilometru), a fost reabilitat podul de la Roşcani afectat de inundaţii de-a lungul anilor şi s-a intervenit pe mai multe tronsoane de drum de pe DJ242E, precizează Costel Fotea.

Citeşte mai departe ...

Ciolacu: Se impune să venim mai repede cu un guvern din umbră. Rafila, propunerea partidului de prim-ministru

Preşedintele PSD a anunţat reorganizarea departamentelor Consiliului Naţional al formațiunii.Social democraţii vor să vină cât mai repede cu un guvern din umbră. Alexandru Rafila este propunerea partidului de prim-ministru.

“Astăzi am validat regulamentul de funcţionare şi organizare a Consiliului Naţional (…) Începând de astăzi departamentele încep să lucreze (…) Vom urma următorii paşi statutar, cum este şi normal, continuăm să deschidem partidul, avem altă viziune, altă abordare politică, o profesionalizare a PSD, în primul rând, o atragere de oameni, nu neapărat membri de partid, care vor să se implice în viaţa politică de partid, nu neapărat să obţină o funcţie. (…) În acest moment este o decizie în interiorul PSD că domnul Alexandru Rafila este propunerea noastră de prim-ministru. Până la altă decizie, acesta este. Cred că se impune să venim mai repede cu un guvern din umbră. Cu adevărat, nu este în practica noastră tradiţională. Vom veni după moţiunea de cenzură. De abia am făcut regulamentul de funcţionare, aducem echipele din teritoriu, nu este un lucru pe care să-l facem pe fugă, nu este un simulacru totuşi. Chiar dorim să aducem cei mai buni experţi să lucreze în aceste echipe”, a afirmat fruntașul PSD după şedinţa Consiliului Politic Naţional.

Șeful Consiliului Naţional al PS, Vasile Dâncu, a precizat că vor fi 26 de departamente de politici publice, menţionând că în spatele acestor departamente va fi un posibil guvern din umbră.

“Este vorba de o decizie oarecum de organizare. Consiliul Naţional a fost, prin statut, modificat ca substanţă. Nu mai este un organism de reprezentare politică, să ţină de puterea politică, ci este un organism lucrativ. (…) Noi adăugăm de acum încolo activităţii noastre de comunicare şi comunicării strategice de opoziţie, parlamentare, o dimensiune nouă, un pic mai multă organizare în ceea ce priveşte politicile publice şi în ceea ce priveşte monitorizarea activităţii guvernamentale. (…) Am reconstituit Consiliul Naţional, vom monitoriza la detaliu fiecare aspect al politicii guvernamentale. Va fi un organism lucrativ constituit din 26 de departamente şi acestea sunt departamentele de politici în care să fie oglindă funcţionarea Guvernului (…), trei departamente care se vor ocupa, în mod transversal, de strategie de comunicare şi audit guvernamental, şi două departamente administrative de audit intern şi de cooptarea resurselor umane”, a explicat Vasile Dîncu.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Taguri